StiripesurseDiasporaRăzboiul din Ucraina a afectat până şi data Crăciunului (ANSA)

Războiul din Ucraina a afectat până şi data Crăciunului (ANSA)

Publicat:

Războiul din Ucraina a afectat până şi data Crăciunului. În acest an a crescut procentul creştinilor ucraineni care au sărbătorit Naşterea Domnului pe 25 decembrie şi care, prin urmare, nu mai doresc să sărbătorească Crăciunul pe 7 ianuarie, data folosită în mod tradiţional de creştinii ortodocşi de rit vechi. De altfel, începând din 2023, calendarele ucrainene vor include doar data de 25 decembrie pentru sărbătoarea Crăciunului, relatează ANSA marţi, potrivit agerpres

Cu tradiţii diferite în ţară, Crăciunul a fost sărbătorit până acum în Ucraina fie pe 25 decembrie – în conformitate cu calendarul gregorian – fie pe 7 ianuarie, potrivit calendarului iulian.

Citește și : Putin a aprobat acordarea de paşapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de către Rusia

“Dar până la urmă, multe familii au sărbătorit ambele zile”, a afirmat episcopul de Kiev al Bisericii Catolice de Rit Latin, monseniorul Vitali Kriviţki, deoarece familiile creştine sunt adesea amestecate între catolici latini, greco-catolici, ortodocşi ucraineni şi ortodocşi sub patriarhul Moscovei.

Războiul a accelerat acest proces. Acest Crăciun ar putea fi ultimul în care în Ucraina este posibil să se sărbătorească în aceeaşi zi în care îl sărbătoresc creştinii ortodocşi din Rusia, 7 ianuarie, deoarece se discută o măsură care ar interzice această Biserică sub acuzaţia de colaborare cu Kremlinul.


Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă din Ucraina, care s-au separat de Patriarhul Moscovei, au decis să demareze un proces de unificare a sărbătorii Crăciunului la 25 decembrie.

Reprezentanţii celor două biserici au discutat, într-o întâlnire pe care au avut-o pe 24 decembrie, şi despre data Paştelui viitor, o sărbătoare care este şi mai importantă pentru creştini şi care, din cauza calendarelor diferite, nu este aproape niciodată sărbătorită de catolici şi ortodocşi la aceeaşi dată. Următoarea dată când se aşteaptă ca data să fie sărbătorită în aceeaşi zi este în 2025. Cu toate acestea, lumea ortodoxă – care şi în alte ţări a luat distanţă faţă de patriarhul rus Kirill, prieten al lui Putin şi susţinător al războiului – a început deja la începutul lunii un proces pentru a sărbători Paştele în aceeaşi zi cu catolicii.

Citește și : Consilier al lui Zelenski: Kremlinul face declaraţii cu privire la negocieri pentru a trage de timp

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.