Leagăn al unui amestec complex de ideologii și limbi – astăzi un amestec de rusă și ucraineană, cunoscut sub numele de Surzik – Donbasul, alcătuit din regiunile Donețk și Lugansk, a fost întotdeauna un unicorn pentru puterile care caută controlul.
Este pentru ruși și ucraineni, dar a fost și pentru tătari și cazaci aflați în slujba Ecaterinei cea Mare, scrie „Corriere della Sera” (Italia). Și rămâne în centrul negocierilor dintre Moscova și Kiev pentru a pune capăt celui mai mare război pe care l-a trăit Europa din 1945 încoace. Moscova dorește să intre în posesia părții din regiunea Donețk cunoscută sub numele de „centura fortărețelor”. Tradus, aceasta ar însemna pentru Kremlin controlul fâșiei care se întinde din orașele Pokrovsk, Kostiantinivka, Druzkivka, Kramatorsk și Sloviansk, un bastion împotriva forțelor rusești din estul Ucrainei timp de peste 11 ani. Aceasta include 20% din regiune, precum și un bazin mineral și hidrologic, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
În ultimele săptămâni, forțele rusești au avansat: acestea recuperează o mare parte din Pokrovsk și sunt pregătite să pătrundă până la marginea sudică a Kostiantinivkai. Desfășurarea de militari și echipamente de ambele părți se ridică la mii de oameni. O mare parte din miliardul de dolari cheltuit de Ucraina pentru apărare anul trecut a fost alocată Donbasului. Trupele rusești atacă pe întreg frontul, cu 710.000 de soldați desfășurați, a avertizat șeful Statului Major al Kievului, Oleksander Sîrski.
Administrația Trump, în special trimisul special prezidențial al SUA, Steve Witkoff, face presiuni asupra negociatorilor ucraineni să accepte un „schimb de teritorii” pentru a ajunge la un acord, dar președintele Volodimir Zelenski a fost ferm: renunțarea la teritorii fără luptă ar fi o greșeală politică, militară și morală, având în vedere costurile mari plătite pentru a deține această regiune.
Planul în 28 de puncte al lui Trump include și o propunere de a crea o „zonă tampon neutră, demilitarizată”, după retragerea forțelor ucrainene din Donețk, similară cu cea care a divizat Coreea de Nord și Coreea de Sud timp de 72 de ani. Însă, această perspectivă nu-i liniștește nici pe liderii de la Kiev, nici pe aliații lor europeni. Problema garanțiilor de securitate este o chestiune cheie. Dacă Europa și Washingtonul au spus până acum clar că nu doresc să desfășoare trupe pe teren, cine ar trebui atunci să supravegheze această zonă? „Cum a folosit Putin acești opt ani de la acordurile de la Minsk?”, întreabă Oleksandra Matviiciuk, laureată ucraineană a Premiului Nobel pentru Pace.
„A transformat Crimeea și Donbasul în baze militare, de unde Rusia a lansat un război la scară largă”, este răspunsul. Și dacă, așa cum spune un proverb rusesc (și, de asemenea, italian), „pofta vine mâncând”, atunci este mai bine să nu-i punem țarului pe tavă regiunea Donețk.
