Aceasta nu este o predicție despre sfârșitul războiului din Ucraina. Mulți factori imponderabili și iraționali apasă asupra deciziilor lui Putin. Astfel își începe „Il Corriere della Sera” (Italia) analiza privind efectul războiului asupra Rusiei.
În ultimele luni, țarul a văzut cum slăbesc speranțele sale de a găsi în Trump un susținător docil, un fals mediator, gata să-i vândă Ucraina. Ultimele mișcări ale Casei Albe – influențate de secretarul de stat Marco Rubio – au înăsprit sancțiunile împotriva Moscovei la niveluri neatinse vreodată în timpul administrației Biden, în special prin convingerea sau forțarea Indiei să înceteze achizițiile de petrol rusesc. Vom vedea cât de mult se vor conforma autoritățile de la Delhi la aceste acorduri, dar, în orice caz, dacă ar muta achizițiile de energie de pe piața oficială pe piața neagră, ar face acest lucru cerându-i lui Putin reduceri colosale pentru a acoperi riscul. Prin urmare, pentru Moscova costul acestui război continuă să crească. Chiar și Elon Musk contribuie prin interzicerea Starlink trupelor rusești, potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Repet, acest lucru nu autorizează niciun fel de predicție. Perspectiva economică nu reușește să înțeleagă factorii politici, strategici și chiar personali de supraviețuire pe care Putin îi prioritizează. Dar câteva calcule ne pot ajuta să înțelegem mai bine situația.
Un raport publicat recent de American Enterprise Institute (AEI) prezintă cifre șocante. Rusia reprezintă doar 2% din PIB-ul global, echivalentul statului New York. Putin alocă patru din zece ruble din veniturile sale războiului din Ucraina și, continuând ritmul actual de cheltuieli, până în 2030, va epuiza rezervele de lichidități ale țării. În schimbul acestei cheltuieli colosale, ca să nu mai vorbim de numărul morților (cele mai recente estimări ale Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale arată că doar armata rusă a pierdut 325.000 de oameni), Rusia a obținut un câștig net egal cu doar 7% din teritoriul ucrainean.
Războiul agravează o diviziune economică ce reprezenta deja un verdict impacabil împotriva administrației Putin: dificultățile economice ale Moscovei contrastează puternic cu traiectoria fostelor state vasale sovietice care au aderat la Uniunea Europeană. PIB-ul acestor foste țări din era sovietică, acum în UE, a crescut în medie de zece ori din 1990. Prin contrast, Rusia și vecinii săi din afara UE și-au extins economiile doar de patru ori. Astăzi, PIB-ul combinat al noilor state membre ale UE din blocul estic se ridică la 2,4 trilioane de dolari, depășind economia rusă, care se situează la puțin peste 2 trilioane de dolari.
Un punct central al analizei AEI este că bilanțul războiului din Ucraina nu poate fi măsurat doar prin geopolitica tradițională, ci printr-un factor mult mai destabilizator pentru Kremlin: confruntarea economică vizibilă dintre sisteme. Această dinamică amintește de Războiul Rece și, mai ales, de efectul Berlinul de Vest-Berlinul de Est și anume: atunci când două modele coexistă la doar câțiva kilometri distanță, superioritatea unuia devine explozivă din punct de vedere politic pentru celălalt.
Într-o singură generație, greutatea economică combinată a noilor membri ai UE care fuseseră sateliții Moscovei a depășit-o pe cea a Rusiei. Un fapt care echivalează cu un verdict istoric: sistemul rusesc nu produce prosperitate.
Această discrepanță nu este abstractă. Este vizibilă de-a lungul a mii de kilometri de frontieră: nivel de trai, infrastructură, calitatea serviciilor, consum, mobilitate. Dacă în viitor, Ucraina, o țară apropiată cultural și istoric de Rusia, ar deveni o altă poveste de succes europeană, comparația nu ar mai fi ocolită cu propagandă despre „agresivitatea NATO” sau „valorile tradiționale”. Cetățenii ruși din regiunile de frontieră ar ajunge la o concluzie periculoasă pentru regim și anume că problema nu este Occidentul, ci sistemul rusesc. Sau: o Ucraină prosperă reprezintă o amenințare existențială la adresa stabilității politice a regimului rus, nu la adresa securității sale teritoriale. Este aceeași logică ce a transformat Berlinul de Vest într-un detonator simbolic împotriva Estului.
Dacă războiul își propusese să prevină acest scenariu, a creat însă un paradox. Invazia, concepută pentru a împiedica succesul Ucrainei, a agravat drastic slăbiciunile structurale ale Rusiei: inflație și rate ale dobânzilor în creștere, deficit de forță de muncă, erodarea rezervelor financiare în decursul unui deceniu și un nou exod al capitalului uman calificat. Rusia rămâne o economie extractivă: petrolul și gazele domină exporturile, în timp ce industria prelucrătoare joacă un rol minim. Este o alegere politică: să nu reinvestim veniturile din energie în educație, tehnologie, infrastructură și clasa de mijloc. Rezultatul este un sistem în care bogația este concentrată la Moscova și Sankt Petersburg, în timp ce restul țării stagnează. Putin nu este doar cauza, ci și expresia acestui model.
Comparația cu China este devastatoare: în 1990, economiile celor două superputeri erau comparabile; astăzi, cea a Chinei o domină și o depășește cu mult pe cea a Rusiei. În termeni nominali, conform datelor actualizate până în 2025-2026, PIB-ul Chinei este estimat la aproximativ 18,7 trilioane de dolari, în timp ce cel al Rusiei este de aproximativ 2,2 trilioane de dolari. În termeni absoluți, aceasta înseamnă că economia chineză este de aproximativ 8-9 ori mai mare decât cea a Rusiei.
Din punct de vedere politic, apare o capcană. Dacă războiul se încheie și Ucraina rămâne un stat suveran care se integrează în UE, va fi declanșată o reconstrucție rapidă cu capital occidental, o diasporă care se întoarce și un boom tehnologic. Ucraina are deja capacități inginerești și digitale avansate. În acel moment, conflictul cu Rusia ar deveni ireversibil. În America, mulți experți care discută despre concesii teritoriale și scenariul „celor două Ucraine” (una liberă și suverană, cealaltă dominată de Moscova) fac referire explicită la armistițiul din 1953 dintre cele două Corei: de atunci și până în prezent, Coreea de Nord a rămas o țară săracă și înapoiată, în timp ce Coreea de Sud este una dintre cele mai bogate națiuni de pe planetă.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Pentru Putin, acest scenariu este mai rău decât războiul în sine. Războiul distruge resurse, pacea riscă să-i distrugă narațiunea, retorica, propaganda. Fără o victorie maximalistă, costurile umane și economice devin nejustificate din punct de vedere politic. Acesta este unul dintre motivele pentru care Moscova trage de timp la fiecare negociere: un sfârșit „fără triumf” ar echivala cu o înfrângere strategică și simbolică.
Problema demografică potențează imaginea. Rusia a pierdut pondere demografică și are indicatori scăzuți de sănătate și natalitate. Ucraina, de origine slavă și cultural similară, reprezintă și ea o masă demografică pe care Moscova o consideră parte a spațiului său istoric. Ideea de a o pierde definitiv în fața Europei accentuează percepția unui declin ireversibil. Din această perspectivă, războiul lui Putin nu este doar o campanie militară: este o încercare de a îngheța o confruntare istorică între modele. Însă paradoxal, costul său imens face ca eșecul modelului rusesc să fie și mai evident.
