StiripesurseSocialȘoferii transnistreni nu-și vor mai putea echivala permisele fără examenul auto

Șoferii transnistreni nu-și vor mai putea echivala permisele fără examenul auto

Publicat:

Șoferii transnistreni nu-și vor mai putea echivala permisele de conducere în cele emise de autoritățile constituționale ale R.Moldova, fără susținerea examenului. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul de Externe și urmează să fie examinat la următoarea ședință a Guvernului.
De menționat că, la moment, „persoanele care dețin permis de conducere eliberat în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender, în cazul în care dispun de acte de identitate aprobate prin Legea nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, pot solicita echivalarea la normele naționale a dreptului de a conduce vehicule din anumite categorii/subcategorii conform permisului de conducere deținut și documentarea cu permis de conducere național, fără susținerea examenului”.

Potrivit proiectului elaborat de MAI, persoanele respective vor fi obligate, totuși, să susțină probele teoretice și practice la categoriile de vehicule, pentru care se solicită echivalarea dreptului de a conduce.

Având în vedere parcursul european al Republicii Moldova și procesele interne de aliniere la standardele UE în contextul declarării integrării în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic național, în sensul evitării oricărui dubiu privind procedura de obținere a permiselor în stânga Nistrului și în municipiul Bender, se propune modificarea procedurii de echivalare a permiselor de conducere deținute de către cetățenii care locuiesc în stânga Nistrului și în municipiul Bender, aceștia urmând să certifice că întrunesc condițiile stabilite și corespund normelor minime privind aptitudinile fizice și mintale necesare pentru a poseda dreptul de a conduce vehicule din categoria sau subcategoria vehiculului condus, aprobate de către Guvern, precum şi să dispună de autorizația corespunzătoare în cazul efectuării anumitor transporturi prin susținerea examenului teoretic și practic”, se arată în proiect.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Militarul rănit la Bălți este în stare gravă, dar stabilă

Militarul rănit în incidentul armat produs la Centrul de Instruire a Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, rămâne în stare gravă, dar stabilă, a...

Un moldovean a fost prins la Albiţa cu permis de ședere polonez fals

Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat de polițiștii de frontieră români după ce a prezentat la control un permis de ședere fals, cu...

Numiri și demisii la Guvern. Chişinăul trimite noi diplomați în trei țări

Republica Moldova are noi ambasadori în India și pe lângă Consiliul Europei, precum și un consul general la Odesa. Hotărârile au fost aprobate în...

Un deputat vrea reformarea rapidă a Armatei

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, solicită reformarea Armatei Naționale și trecerea la o armată profesionistă, după ce un militar în termen a fost rănit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.