StiripesurseȘtirile zileiRăzboiul pentru putere continuă în Sudan! Au fost auzite explozii puternice...

Războiul pentru putere continuă în Sudan! Au fost auzite explozii puternice la Khartoum

Publicat:

Explozii puternice au zguduit miercuri dimineaţa Khartoum, în cea de-a 26-a zi de război pentru putere în Sudan între militari şi paramilitari, în condiţiile în care niciun coridor umanitar nu a fost aprobat deocamdată de negociatorii din cele două tabere, informează AFP, potrivit agerpres.

“Am fost treziţi de explozii şi de tiruri de artilerie grea”, a declarat pentru agenţia de presă franceză un locuitor din Omdourman, o suburbie la nord-vest de Khartoum.

Citeşte şi: Patru morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac asupra unei sinagogi din Tunisia

În timpul nopţii, alţi martori din diferite cartiere ale capitalei sudaneze au informat despre “explozii enorme” auzite în întreg oraşul, care numără cinci milioane de locuitori.

Armata generalului Abdel Fattah al-Burhan şi paramilitarii din cadrul Forţelor de susţinere rapidă (FSR) conduşi de generalul Mohamed Hamdan Daglo au trimis sâmbătă negociatori în Arabia Saudită pentru “pre-discuţii” strict “tehnice” asupra unor coridoare securizate pentru ajutor umanitar. Însă până acum niciun anunţ nu a fost făcut la Jeddah, la Marea Roşie, unde au loc discuţiile.


Responsabilul ONU pentru probleme umanitare, Martin Griffiths, care sosise duminică la Jeddah, a plecat deja. El le-a propus celor două părţi să se angajeze “să garanteze trecerea ajutorului umanitar” printr-o declaraţie de principiu, potrivit ONU.

Citeşte şi: Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală – Black News

De la declanşarea lui, pe 15 aprilie, conflictul din Sudan a făcut peste 750 de morţi şi 5.000 de răniţi.

Potrivit ONU, aproape 150.000 de refugiaţi au fugit spre ţări vecine, în timp ce numărul de refugiaţi interni în Sudan a depăşit deja 700.000, de două ori mai mulţi decât cei 340.000 înregistraţi în urmă cu o săptămână.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.