StiripesurseȘtirile zileiReacţia Chinei după raportul ONU referitor la situaţia Xinjiang

Reacţia Chinei după raportul ONU referitor la situaţia Xinjiang

Publicat:

China a criticat aspru joi raportul din ajun al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) cu privire la presupuse încălcări ale drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang, calificându-l drept “un instrument politic” folosit împotriva Beijingului, informează AFP, potrivit agerpres.

“Acest raport reprezintă o grămadă de dezinformări şi un instrument politic în serviciul strategiei SUA şi Occidentului, care vizează folosirea Xinjiang pentru a împiedica dezvoltarea Chinei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Wang Wenbin, într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Priti Patel cere poliției ‘TREZITE’ să revină la elementele de bază ale meseriei – Black News

În pofida presiunilor Beijingului, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului şi-a publicat miercuri seara raportul mult aşteptat asupra Xinjiang. Amestec de interviuri şi de informaţii directe sau din surse secundare, raportul evocă posibilitatea unor “crime împotriva umanităţii” în această regiune, însă nu reia termenul de “genocid” utilizat în special de SUA.

“Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a creat acest raport din bucăţi, bazându-se pe conspiraţia politică a unor forţe antichineze din străinătate”, a denunţat Wang Wenbin. “Aceasta demonstrează încă o dată că Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a devenit zbirul şi complicele SUA şi Occidentului pentru a pedepsi un mare număr de ţări în curs de dezvoltare”, a adăugat el.


Vezi şi: Zelenski, invitat surpriză în deschiderea festivalului de film de la Veneţia – VIDEO – Black News

Rapoarte occidentale acuză de mai mulţi ani China că a internat peste un milion de uiguri şi membri ai altor grupuri etnice musulmane în “lagăre de reeducare” şi chiar a impus “munca forţată” şi “sterilizările forţate”.

China denunţă rapoarte părtinitoare şi vorbeşte despre “centre de formare profesională” menite să dezvolte angajarea în câmpul muncii şi să eradicheze extremismul în regiunea Xinjiang, o lungă perioadă de timp lovită de atentate sângeroase atribuite unor separatişti şi islamişti uiguri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.