StiripesurseȘtirile zileiReacţia Chinei la iniţiativa Congresului american privind musulmanii uiguri

Reacţia Chinei la iniţiativa Congresului american privind musulmanii uiguri

Publicat:

China a avertizat miercuri că SUA “vor trebui să plătească preţul” adoptării de către Camera Reprezentanţilor a unui proiect de lege care cere sancţiuni împotriva Beijingului ca răspuns la trimiterea în detenţie a musulmanilor uiguri, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Credeţi că vom rămâne indiferenţi dacă acţiunile americane vor afecta interesele Chinei?”, a spus Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe.

Citeşte şi: Macron îşi doreşte un dialog strategic ‘fără naivităţi’ cu Rusia

“Consider că pentru orice declaraţie sau acţiune greşită, trebuie plătit un preţ. Cei care le fac trebuie să plătească preţul”, a spus ea în cadrul unei conferinţe de presă obişnuite.

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat marţi cu o majoritate zdrobitoare un proiect de lege care impune sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali chinezi din regiunea Xinjiang (nord-vest).


Organizaţii de apărare a drepturilor omului şi Washingtonul acuză Beijingul că în această regiune, lovită mult timp de atentate sângeroase, aproape un milion de musulmani, în special uiguri, au fost trimişi în tabere de reeducare politică.

Beijingul respinge această cifră şi vorbeşte de “centre de formare profesională”, menite a ajuta populaţia locală să găsească un loc de muncă şi să se îndepărteze astfel de tentaţia islamismului şi terorismului.

Citeşte şi: Italia permite acostarea a două nave pline cu migranţi

Întrebată dacă iniţiativa Camerei Reprezentanţilor va avea consecinţe asupra actualelor negocieri comerciale dintre Beijing şi Washington, Hua Chunying nu a răspuns direct.

Dar ea a spus că este “imposibil ca aceasta să nu aibă impact asupra relaţiilor sino-americane şi asupra cooperării între cele două ţări în anumite domenii importante”.

Atentate sângeroase atribuite unor militanţi uiguri au îndoliat China timp de mulţi ani. Autorităţile, care îi consideră “separatişti” şi “jihadişti”, au răspuns înăsprind draconic securitatea în Xinjiang.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.