StiripesurseȘtirile zileiReacţia lui Biden după atacul sângeros din Colorado Springs

Reacţia lui Biden după atacul sângeros din Colorado Springs

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a declarat duminică, după atacul dintr-un club pentru homosexuali din Colorado Springs, că ura nu poate fi tolerată, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Locuri care ar trebui să fie spaţii sigure de acceptare şi sărbătoare nu ar trebui transformate niciodată în locuri de teroare şi violenţă”, a declarat el după incidentul în care au fost împuşcaţi mortal cinci oameni şi au fost răniţi 25. “Totuşi, asta se întâmplă mult prea des”, a constatat preşedintele, avertizând că “Nu putem şi nu trebuie să tolerăm ura”.

Citeşte şi: Curtea Supremă a Noii Zeelande recomandă scăderea vârstei pentru dreptul la vot – Black News

Poliţia din Colorado Springs a comunicat că a primit apeluri sâmbătă noaptea şi a ajuns la Club Q, locul tragediei, la miezul nopţii, iar după două minute a arestat un bărbat în vârstă de 22 de ani, rănit. “La faţa locului au fost găsite multe arme de foc. Oamenii legii încă încearcă să stabilească cui îi aparţineau. Suspectul a folosit o puşcă în timpul schimbului de focuri”.

Primarul oraşului, John Suthers, a confirmat că suspectul a fost imobilizat de “unul sau mai mulţi clienţi” şi i-a elogiat pe cei care au intervenit, “deoarece acţiunile lor au salvat vieţi”.


Citeşte şi: Donatorii pentru Republica Moldova se reunesc la Paris – Black News

Biden a arătat că motivul atacului nu a fost încă stabilit, dar “ştim că comunitatea LGBTQI+ (n. red.: lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali şi alte minorităţi sexuale) a fost vizată în ultimii ani de violenţe oribile motivate de ură”. El a avertizat că “violenţa armată continuă să aibă un impact devastator şi deosebit asupra comunităţilor LGBTQI+ din întreaga ţară, iar ameninţările cu violenţa sunt în creştere”.

Localul Club Q a comunicat pe pagina sa de Facebook că este “îndurerat de atacul lipsit de sens împotriva comunităţii noastre” şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru “reacţiile rapide ale clienţilor noştri eroici care l-au imobilizat pe trăgător şi au pus capăt acestui atac motivat de ură”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.