StiripesursePoliticăReacţia PDMM la acuzaţiile formulate de SIS

Reacţia PDMM la acuzaţiile formulate de SIS

Publicat:

Partidul Democrat Modern din Moldova (PDMM) acuză Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și conducerea acestuia de acțiuni abuzive și ingerință în procesul electoral, după ce liderul formațiunii, Vladimir Cebotari, a fost inclus pe lista persoanelor asociate cu oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc.

Formațiunea afirmă că ordinul semnat de șeful SIS, Alexandru Musteață, și publicat în Monitorul Oficial, are un caracter politic și reprezintă „o tentativă de intimidare” a opoziției, cu doar câteva zile înainte de lansarea campaniei electorale pentru parlamentarele din 28 septembrie.

Vezi şi: VIDEO Rusia va încerca să influențeze alegerile din R. Moldova – Stiripesurse.md

„Acțiunea are ca scop favorizarea unui concurent electoral în detrimentul altuia. Este o ingerință directă în procesul electoral și confirmă că SIS și alte instituții ale statului sunt utilizate de guvernarea PAS ca arme împotriva opoziției”, se arată în comunicatul PDMM.

Partidul subliniază că Vladimir Cebotari, fost ministru al Justiției și om de afaceri, „nu a comis nicio ilegalitate, nu este vizat în niciun dosar penal și nu are condamnări”, calificând decizia drept „un act clar de intimidare” care reflectă „frica actualei puteri față de această forță de opoziție”.


PDMM afirmă că procesul electoral este „viciat din start”, ceea ce pune la îndoială legitimitatea viitoarelor alegeri. Formațiunea face apel către observatorii naționali și internaționali, misiunile diplomatice și partenerii externi ai Republicii Moldova „să ia act de acest abuz evident și să acționeze în consecință”.

„Libertatea de asociere, de opinie, de a alege și de a fi ales sunt drepturi fundamentale, iar încălcarea lor reprezintă un atentat direct asupra democrației”, a transmis partidul.

Știri.md amintește că ordinul SIS, semnat de Alexandru Musteață și publicat astăzi în Monitorul Oficial, vizează mai multe persoane considerate asociate cu Vladimir Plahotniuc, între care Vladimir Cebotari, sora acestuia Maria Cebotari, Mariana Tabuică, Mircea și Ina Maleca, precum și Natalia Botnari.

Pe lângă persoane fizice, sub monitorizare au fost incluse și companii precum FlyOne, Sanair Service, OCN BMoney, Bpay și altele

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.