Rebelii houthi din Yemen ameninţă să lovească ‘zeci de ţinte’ din Emiratele Arabe Unite

Publicat:

Rebelii houthi din Yemen, care susţin că au comis atacurile din weekend asupra instalaţiilor petroliere saudite, au anunţat miercuri că au identificat zeci de situri în Emiratele Arabe Unite (EAU) pe care le pot lovi, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Yahya Saria, un purtător de cuvânt militar al organizaţiei susţinute de Iran, a declarat că rebelii houthi au drone noi “cu motoare normale sau cu reacţie” care pot ajunge la ţinte aflate mult în interiorul Arabiei Saudite.


Citește și : Teroare în Ucraina : Un bărbat înarmat ameninţă că va arunca în aer un pod la Kiev

EAU sunt unul dintre pilonii coaliţiei militare conduse de Arabia Saudită care luptă împotriva rebelilor houthi şi de partea guvernului yemenit recunoscut internaţional.

“Îi spunem regimului din Emirate că o singură operaţiune de-ale noastre îl va costa scump. Astăzi, pentru prima dată, anunţăm că avem zeci de ţinte în Emiratele Arabe Unite, dintre care unele sunt în Abu Dhabi şi Dubai, şi că ele pot fi lovite în orice moment”, a declarat Yahya Saria.

La Riad, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, col. Turki al-Malki, a declarat că atacul este imposibil să fi fost comis din Yemen, adăugând că rebelii houthi “acoperă” Iranul.

Yahya Saria a spus că atacurile de sâmbătă au fost lansate din trei locaţii.

Dronele Qassef 3 au fost lansate dintr-un loc, dronele Samad 3 dintr-un al doilea loc, iar cele cu motor cu reacţie dintr-un al treilea loc. El a precizat că acest tip de drone va fi prezentat în curând.

Citește și : Netanyahu şi-a anulat deplasarea la reuniunea ONU din cauza contextului politic în Israel

“Aceste drone (…) au transportat patru bombe precise pentru fiecare lovitură”, a mai spus Saria.

De asemenea, alte drone “au fost folosite pentru a deruta duşmanul în aşa fel încât principalele avioane să poată ajunge la ţintele lor”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi Preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său chinez Xi Jinping şi premierul indian Narendra...

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.