StiripesurseSintezeRebelii hutti au atacat aeroporturile Jizan şi Abha din Arabia Saudită

Rebelii hutti au atacat aeroporturile Jizan şi Abha din Arabia Saudită

Publicat:

Gruparea rebelă hutti din Yemen, sprijinită de Iran, a atacat poziții militare și hangarele de avioane de pe aeroportul Jizan din Arabia Saudită, precum şi aeroportul Abha, a informat sâmbătă postul Al Masirah TV, citând un purtător de cuvânt militar, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Atacul asupra aeroportului Abha a cauzat o suspendare a traficului aerian, potrivit unui purtător de cuvânt militar hutti.

Citește și : Donald Trump s-a întâlnit cu Kim Jong Un la frontiera dintre cele două Corei

Tot în această noapte, forțele coaliției conduse de Arabia Saudită au interceptat o dronă lansată de rebelii hutti într-o zonă rezidențială din regiunea Asir din sudul Arabiei Saudite, a declarat un purtător de cuvânt al coaliției sâmbătă într-o declarație difuzată de postul Al-Arabiya TV.

Forțele de coaliție conduse de Saudi au interceptat o dronă lansată de rebelii hutti din Yemen asupra aeroportului Jizan din sudul Arabiei Saudite, a declarat purtătorul de cuvânt al coaliției sâmbătă.


Citește și : Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator la nivel mondial , are sprijin pentru încă un mandat (Bloomberg)

“Atacul nu şi-a atins niciuna dintre ţinte și drona a fost distrusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al coaliției într-un comunicat publicat de Agenția Saudită de Presă.

Rebelii hutti, care au înlăturat de la putere guvernul recunoscut internațional, sprijinit de guvernul saudit în capitala yemenită Sanaa, la sfârșitul anului 2014, a intensificat atacurile cu rachete și drone asupra orașelor din Arabia Saudită în această lună.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.