StiripesurseSocialRecean avertizează. Niciun corupt electoral nu va scăpa de pedeapsă

Recean avertizează. Niciun corupt electoral nu va scăpa de pedeapsă

Publicat:

Premierul Dorin Recean avertizează că nicio persoană care și-a vândut votul pe bani sau care a oferit mită electorală nu va scăpa de pedeapsă.

Citește și: VIDEO// Scandal electoral în centrul capitalei. A intervenit poliția

„Investigațiile au demonstrat amploarea votului furat sau a votului plătit și cumpărat din 20 octombrie, a fost fără precedent și am observat că există interpretări și chiar manipulări. Gruparea criminală încearcă să le spună la oameni că dacă trec de 3 noiembrie nu vor fi penalități. Atrag atenția că investigațiile vor continua și după 3,4,5 noiembrie. Nu se opresc și toți cei care au comis infracțiuni vor fi pedepsiți dacă nu colaborează cu ancheta”, a precizat șeful Guvernului, Dorin Recean.

El i-a îndemnat pe moldoveni să participe duminică la alegeri și să voteze onest.

Precizăm că, în această dimineață, Centrul Național Anticorupție (CNA) anunța despre aplicarea amenzilor pentru corupere electorală în valoare de peste 2 milioane de lei. În prezent, alte circa 1000 de procese-verbale, recepționate de la poliție, sunt în proces de examinare.


Potrivit legislației în vigoare, pentru comiterea acestei contravenții, se prevede o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.

În cazul persoanelor care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin, acestea riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 28 iulie în Istorie

28 iulie este a 209-a zi a calendarului gregorian și a 210-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 28 iulie (BOR) Sf. Ap. şi Diaconi:...

Horoscop 28 iulie 2026

Momente intense, decizii importante și situații care cer mai mult echilibru. Unele zodii se confruntă cu presiuni profesionale sau financiare, în timp ce altele...

Un clip a confirmat existența unei feline misterioase pe care cercetătorii o căutau de zeci de ani

Uneori, o descoperire importantă nu începe într-un laborator, ci pe internet. Un videoclip de numai 18 secunde, publicat pe YouTube în 2017 de un...

Cum faci ca busuiocul din supermarket să reziste săptămâni întregi.Trucul care îi oferă o nouă șansă

Busuiocul cumpărat din supermarket se usucă adesea la doar câteva zile după ce ajunge acasă, însă problema nu este, de cele mai multe ori,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.