StiripesurseExterneRecean: Obiectivul R.Moldova este să construiască o armată la standarde NATO

Recean: Obiectivul R.Moldova este să construiască o armată la standarde NATO

Publicat:

Obiectivul Republicii Moldova este să construiască o armată la standarde NATO, a declarat primul-ministru moldovean Dorin Recean la finalul unei întrevederi pe care a avut-o cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Potrivit acestuia, Republica Moldova este nevoită să îşi consolideze capacitatea de apărare, în special prin investiţii în armata naţională, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Autorităţile ruse au extrădat doi moldoveni aflați în căutare internațională

“Neutralitatea Moldovei nu înseamnă indiferenţă. Neutralitatea Moldovei nu înseamnă că nu trebuie să nu facem nimic. De asta noi trebuie să ne consolidăm capacitatea de apărare. De asta trebuie să facem aceste investiţii în armata naţională, astfel încât să avem armata naţional la standardele NATO şi evident aici vom avea susţinerea partenerilor noştri”, a afirmat Recean.

Acesta a precizat că Republica Moldova va participa la programele privind noile tehnologii şi inovaţii ale NATO.


La rândul său, Mircea Geoană a vorbit de necesitatea ca Republica Moldova să aibă o armată performantă, compatibilă cu structurile NATO.

Citește și : Spînu: R. Moldova trebuie să fie conectată mai mult la infrastructura rutieră și feroviară a României

“Neutralitatea nu înseamnă că nu trebuie să ai o armată performantă. Uitaţi-vă la Elveţia! Vă dau un exemplu evident. De aceea, lucrăm împreună cu partenerii noştri din Republica Moldova pentru a avea armată, structuri de securitate naţională compatibile cu noi, performante, motivate şi salut şi faptul că, din punct de vedere al bugetului Republicii Moldova, există resurse suplimentare pentru a întări capacitatea de apărare a Republicii Moldova”, a subliniat oficialul NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

După ce au încercat trendurile virale de frumusețe, multe femei au ajuns la aceeași concluzie

Un număr tot mai mare de femei își doresc rutine de frumusețe mai simple, pe măsură ce se satură de trendurile moderne promovate în...

Experiența relatată de o femeie aflată în comă: ‘Am murit și am ajuns în Iad timp de 18 zile’

O femeie din SUA susține că, în timpul unei come induse medical de 18 zile, a trăit o experiență pe care o descrie drept...

Greșeala pe care mulți o fac după ce tund gazonul. Poate distruge aspectul grădinii anul viitor

Expertul britanic în grădinărit Monty Don avertizează asupra unei greșeli frecvente care poate afecta aspectul gazonului și al florilor sălbatice în anul următor. Pe măsură...

Horoscop săptămâna 6 – 12 iulie 2026

Horoscopul săptămânii 6 - 12 iulie 2026 aduce vești importante pentru fiecare zodie, evidențiind schimbări, oportunități și momente favorabile în plan personal și profesional....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.