StiripesurseSocialRecolta din sudul țării, în situație critică din cauza secetei

Recolta din sudul țării, în situație critică din cauza secetei

Publicat:

Asociația „Forța Fermierilor” informează că din cauza secetei, din lunile iulie-august, agricultorii din raioanele Cahul, Cantemir, Basarabeasca și Leova recoltează între 0,4 și o tonă de floarea-soarelui per hectar. În același timp se așteaptă pierderi masive la porumb.

Potrivit Asociației, doar în raionul Cahul deja peste 7.000 hectare de porumb au fost distruse, ceea ce înseamnă că de pe suprafața respectivă a fost recoltată numai masa vegetală pentru siloz, fără niciun bob de porumb.

Citeşte şi: O altă durere de cap pentru autorităţi: Capacitatea redusă a gazoductului transbalcanic

O situație similară se așteaptă și în raioanele Hâncești, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă, unde abia este începutul recoltării.

„Agricultorii sunt în disperare enormă. Roadă mică la a doua grupă a agravat și mai mult situația de criză în care se află ramura, cuprinsă de multiple crize, începând cu anul 2022, și practic lăsată fără susținere din partea statului.


Cel mai grav este că prețurile la producția agricolă rămân foarte mici, mult sub prețul de cost. Falimentul miilor de fermieri este iminent. Revolta a atins cota maximă și este foarte greu de anticipat acțiunile agricultorilor, care nu au ce pierde”, scriu reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”.

Citește și : Starea de urgență ar putea fi pusă pe pauză în toamnă

Aceștia menționează că, după ce premierul Moldovei a refuzat să se întâlnească cu ei și să discute despre un moratoriu măcar pentru trei luni la achitarea datoriilor producătorilor agricoli, mulți fermieri sunt „încrezători că Guvernul acționează exclusiv în interesul unui grup îngust de magnați, care vor beneficia în urma distrugerii segmentului fermierilor micro, mici și mijlocii”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.