StiripesurseȘtirile zileiRecord de 'like'-uri pentru tweet-ul în care Trump a anunţat că...

Record de ‘like’-uri pentru tweet-ul în care Trump a anunţat că e pozitiv la COVID-19

Publicat:

Peste un milion de like-uri, peste 425.000 de comentarii şi un număr apreciabil de redistribuiri. Tweet-ul lui Donald Trump în care preşedintele anunţa că el şi soţia sa Melania au fost testaţi pozitiv la COVID-19 a bătut toate recordurile de audienţă vineri dimineaţă, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În această seară, Prima Doamnă şi cu mine am fost testaţi pozitiv la COVID-19”, a postat pe Twitter preşedintele american, în vârstă de 74 de ani, în noaptea de joi spre vineri. Trump a precizat că el şi Melania îşi încep “imediat” carantina pentru a se vindeca de noul coronavirus, care a provocat moartea a 207.000 de oameni în SUA, ţara cea mai grav afectată din lume.

Citește și : Restricţiile de la începutul pandemiei au dus-o pe Merkel înapoi în timp: ‘Mi-am adus aminte de viaţa mea din RDG!’

La ora locală 10.00 pe coasta de est a SUA (14.00 GMT), la nouă ore după anunţul venit în toiul nopţii, mesajul şefului statului a fost redistribuit de peste 800.000 de ori şi a primit 1,3 milioane de “like”-uri.

Cu titlu de comparaţie, din ultimele 600 de tweet-uri ale lui Donald Trump, cele mai populare au fost redistribuite de circa 80.000 de ori şi au primit circa 300.000 de “inimi”, potrivit cifrelor TruthNest, specializat în statistici pe Twitter.


Atacul său de luni împotriva lui Joe Biden care “refuză să dea un test antidoping” înainte de dezbatere, a fost de exemplu redistribuit de 85.000 de ori.

Potrivit Axios, tweet-ul cel mai popular al miliardarului republican era, până acum, un mesaj din 2019 care anunţa că rapperul american A$AP Rocky a fost eliberat din închisoare în Suedia şi se pregăteşte să se întoarcă în SUA. Acest tweet a primit peste 800.000 de “like”-uri.

Vineri, reacţiile nu s-au lăsat aşteptate pe diferite platforme digitale.

Citește și : Paşinian critică dur Turcia: ‘Se aventurează din nou pe calea genocidului’

“S-ar spune că RBG a câştigat prima sa audiere în faţa lui Dumnezeu”, a postat de exemplu internauta @iamKimRL, referindu-se la judecătoarea feministă Ruth Bader Ginsburg de la Curtea Supremă, decedată în urmă cu două săptămâni.

Donald Trump, care critică cu regularitate reţelele sociale şi le acuză că-i cenzurează pe republicani, are peste 86 de milioane de abonaţi pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.