StiripesurseExterneRecord de turiști în Ungaria în 2024. România a fost una...

Record de turiști în Ungaria în 2024. România a fost una dintre principalele surse de vizitatori

Publicat:

Anul 2024 a fost cel mai bun din istoria turismului maghiar, aproape 18 milioane de turişti – un număr record – alegând să se cazeze în unităţi turistice din Ungaria, în creştere cu 11% faţă de 2023, potrivit Visit Hungary – Hungarian Tourism Agency (organizaţia guvernamentală pentru sectorul turistic), transmite Agerpres.

Numărul total al înnoptărilor a depăşit 44 de milioane, cu aproape 6% mai mult decât în anul precedent, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

La rândul ei, Budapesta a primit 6,03 milioane de vizitatori în 2024, cu o creştere de 24% faţă de anul precedent, numărul de nopţi de cazare ajungând la 14,7 milioane. Turiştii străini au reprezentat 87% dintre vizitatori, cu o medie de 2,7 nopţi de cazare.

August a fost luna cea mai aglomerată, în timp ce ianuarie a înregistrat cei mai puţini vizitatori.


Marea Britanie, Italia, SUA, Spania, Germania, dar şi România au fost principalele surse de vizitatori, iar majoritatea călătorilor au preferat hotelurile de 4 stele. De altfel, Budapesta este consacrată drept una dintre principalele destinaţii de city break ale românilor, atât datorită farmecului şi grandorii oraşului, cât şi datorită proximităţii. Sectorul 7 a rămas cea mai populară zonă, cunoscută pentru viaţa de noapte şi atracţiile culturale.

Budapesta şi-a extins, de asemenea, locaţiile pentru evenimente, consolidându-şi şi mai mult statutul de destinaţie europeană de top, conform sursei citate.

“Pe măsură ce natura revine la viaţă, Budapesta se transformă într-un oraş al contrastelor armonioase – grădini înflorite şi dealuri verzi la doar câţiva paşi de agitaţia urbană, croaziere liniştite pe Dunăre şi competiţii sportive internaţionale de top. Primăvara aduce energie nouă în capitala Ungariei, iar vara promite experienţe pline de ritm şi mişcare. Fiind una din ţările cu cele mai multe medalii olimpice de aur pe cap de locuitor, Ungaria oferă vizitatorilor şansa de a experimenta evenimente şi facilităţi sportive de talie mondială”, susţine Visit Hungary.

În acest sezon, Budapesta va oferi mai mult decât peisaje pitoreşti: devine o adevărată capitală a sportului. Turul Ciclist al Ungariei (14-18 mai), pe o distanţă de 885 de kilometri, Campionatul Mondial de Judo (13 iunie), Marele Premiu de Formula 1 – Hungaroring (1 august) şi Memorialul atletic Gyulai Istvan organizat în Capitală (12 august) sunt doar câteva dintre evenimentele care atrag zeci de mii de participanţi şi spectatori din întreaga lume.

Pentru cei dornici să participe la activităţi sportive, Budapesta oferă o gamă largă de opţiuni interesante. Cursa cu obstacole Crazy5K oferă un traseu distractiv de 4 kilometri cu 12 bariere jucăuşe, iar pe 1 iunie va fi cursa de alergare pentru femei ALDI. Printre alte evenimente importante se numără Festivalul Sportiv pentru Seniori pe 11 iunie, Înotul Mol Campus Bay pe 21 iunie şi Cursa Nocturna KIPRUN “Alergare în Lumină” pe 28 iunie, desfăşurată pe Bulevardul Andrassy şi în Piaţa Eroilor.

Spre toamnă, Semimaratonul Wizz Air Budapesta va avea loc pe 7 septembrie, parcurgând 21 de kilometri de-a lungul Promenadei Pazmany Peter. Cursa Grove Adventure Run din 21 septembrie, în Parcul Oraşului, oferă o atmosferă familială, cu accent pe distracţie şi fitness. Sezonul se încheie cu Maratonul SPAR Budapesta pe 11 octombrie.

Pe lângă agenda sportivă, oraşul rămâne fidel relaxării urbane: Varosliget, Gellert Hill, Normafa sau insula Margareta sunt spaţii unde localnicii şi turiştii se întâlnesc pentru plimbări, picnicuri şi pauze de la ritmul cotidian. Aleea de pe malul Dunării, cu vedere spre Parlament, rămâne un loc emblematic pentru contemplare şi fotografie. Terasele cochete îmbină atmosfera boemă cu designul modern, în timp ce pontonurile urbane ca Pontoon sau Fellini oferă muzică live şi apusuri memorabile.

La toate acestea se adaugă farmecul aparte al unei croaziere pe Dunăre – fie de zi, fie la apus – care pune într-o lumină nouă simbolurile oraşului: Parlamentul, Buda Castle, Bastionul Pescarilor şi Podul cu Lanţuri.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

“Cu un echilibru reuşit între mişcare şi tihnă, între cultură şi natură, Budapesta îşi reconfirmă locul de top în rândul destinaţiilor preferate de români pentru escapade de primăvară şi vară.

Industria evenimentelor şi conferinţelor din Budapesta contribuie semnificativ la economie, atrăgând sute de mii de participanţi anual, în special în domeniile sport, cultură şi business (inclusiv MICE – meetings, incentives, conferences, exhibitions)”, potrivit sursei citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.