Franţa metropolitană nu a mai înregistrat ploi importante de 31 de zile, a confirmat marţi Meteo-France: această absenţă a precipitaţiilor a egalat un record recent, stabilit în 2020, şi compromite refacerea pânzelor freatice, epuizate de seceta istorică de anul trecut, informează AFP, potrivit agerpres.
Din 21 ianuarie, deşi a plouat punctual în anumite locuri, cumulul precipitaţiilor înregistrate în toată ţara a fost, în fiecare zi, mai mic de 1 mililitru pe metru pătrat.
Citeşte şi: Accident HORROR în Mexic! Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa – Black News
Acest fapt echivalează cu 31 de zile fără vreme ploioasă, la fel cum s-a întâmplat între 17 martie 2020 şi 16 aprilie 2020, în timpul primului lockdown decretat din cauza pandemiei de COVID-19.
Dacă absenţa ploilor va continua şi marţi, recordul va fi doborât, însă această serie ar trebui să se întrerupă totuşi miercuri, când “precipitaţiile sunt aşteptate în sud”.
Noul episod secetos a eclipsat deja recordul precedent pentru lunile de iarnă – 22 de zile în 1989 -, în condiţiile în care anotimpul rece reprezintă o perioadă crucială pentru refacerea pânzelor freatice.
Oricum, “luna februarie 2023 ar trebui să se încheie cu un deficit pluviometric de peste 50%, devenind astfel una dintre lunile februarie cele mai uscate înregistrate vreodată de la începutul măsurătorilor din 1959”, a anunţat Meteo-France.
Această absenţă a ploii “este în principal asociată cu condiţiile anticiclonice de la sfârşitul lunii ianuarie, care au acţionat ca un fel de scut” în faţa perturbaţiilor ploioase, a explicat Simon Mittelberger, climatolog la Meteo-France.
Dar, dincolo de acest episod singular, recurenţa fenomenului şi contextul în care el se produce sunt deosebit de îngrijorătoare, ilustrând previziunile făcute de experţii de la ONU despre schimbările climatice asociate activităţilor umane – chiar dacă oamenii de ştiinţă nu au atribuit încă în mod direct această secetă modificărilor globale ale climei.
Citeşte şi: Şase oameni au murit în cutremurul de ieri seară din Turcia – Black News
Mai mult decât atât, deficitul cronic de precipitaţii continuă să se manifeste după valurile de caniculă şi seceta excepţională de la nivelul solului din vara anului 2022, simptome ale schimbărilor climatice. Aproape toate departamentele din Franţa metropolitană au fost plasate atunci sub incidenţa unor alerte de secetă, cu restricţii privind utilizarea apei pentru stropitul florilor, irigaţii şi spălarea maşinilor.
Semnal al îngrijorărilor existente, Guvernul francez a convocat pentru joi primul său “comitet de anticipare şi monitorizare hidrologică” din acest an, în contextul în care se profilează “conflicte de utilizare”, adică tensiuni între nevoile din agricultură, producţia hidroelectrică a barajelor, activităţile recreative (golf, canoe, etc.) şi sănătatea ecosistemelor.











