StiripesurseȘtirile zileiRecord istoric de temperatură în Alaska

Record istoric de temperatură în Alaska

Publicat:

Termometrele au înregistrat joi valori de peste 32 de grade Celsius la Anchorage, cel mai mare oraş din statul american Alaska, un record istoric de temperatură pentru acest oraş din Alaska, regiune care suferă din plin efectele încălzirii globale, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit meteorologilor, temperatura maximă medie înregistrată într-o zi de 4 iulie la Anchorage este de 18,3 grade Celsius.

“La ora 17:00, pe Aeroportul internaţional din Anchorage au fost înregistrate oficial 90 de grade Fahrenheit (circa 32,2 grade Celsius) pentru prima dată” în istoria înregistrărilor meteorologice, a anunţat pe Twitter Serviciul National de Meteorologie (NWS).

Citește și : Guvernatorul băncii centrale a Turciei, demis din cauza diferenţelor de opinie cu guvernul

Precedentul record fusese stabilit pe 14 iunie 1969, când s-au înregistrat 85 de grade Fahrenheit (29,4 grade Celsius). Monitorizarea valorilor termice la aeroportul din Anchorage a început în 1952.


”Mai multe recorduri istorice au fost doborâte la diferite staţii de observaţie din sudul Alaska, care, potrivit unor experţi, este afectată de ”un val de căldură”, a subliniat vineri dimineaţă NWS. În localitatea Kenai s-au înregistrat 31,6 grade Celsius (în comparaţie cu 30,5 grade Celsius în iunie 1903 şi iunie 1953), iar la King Salmon (31,6 grade Celsius).

Tradiţionale focuri de artificii cu ocazia zilei de 4 iulie, ziua naţională a Statelor Unite, au fost anulate la Anchorage din cauza ”acestor condiţii meteo extrem de aride”, care cresc în mod considerabil riscurile producerii unor incendii de pădure.

Temperaturile extrem de ridicate din sudul Alaska sunt provocate de ”o vastă zonă de presiune înaltă care se află chiar deasupra noastră”, a explicat meteorologul Bill Ludwig, din cadrul NWS.

Chiar dacă acest nou record pare impresionat, nu este un fapt neobişnuit ca în Alaska să se înregistreze temperaturi de peste 30 de grade Celsius în timpul verii, în special în interiorul regiunii, unde valorile extreme sunt mai pronunţate.

Oraşul Fairbanks, situat la circa 500 de kilometri nord de Anchorage, a înregistrat o temperatură de 37,2 grade Celsius pe 28 iulie 1919, iar mai recent, pe 5 august 1994, mercurul termometrelor a urcat la 34 de grade Celsius, potrivit arhivelor NWS.

Recordul absolut înregistrat în Alaska a atins pragul simbolic de 100 grade Farenheit (37,8 grade Celsius) la Fort Yukon (centru-est) pe 27 iunie 1915.

Citește și : Ziua Națională s-a terminat la spital pentru câțiva americani – Peste zece persoane au fost rănite în urma unei busculade la Chicago

Alaska a mai doborât recorduri de temperatură în primăvara trecută, în special în zona arctică, foarte sensibilă la schimbările climatice. Totodată, în fiecare zi a lunii iunie, fără nicio excepţie, termometrele au arătat temperaturi peste valorile normale, precizează NWS.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, Alaska se încălzeşte de două ori mai rapid decât media globală. În perioada ”1901-2016, temperaturile medii în Statele Unite au crescut cu un grad Celsius, în timp ce în Alaska, au crescut cu 2,6 grade”, a afirmat în luna aprilie Rick Thoman, expert în cadrul centrului de evaluare şi politici de mediu din Alaska.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.