StiripesurseSocialRectorul USMF reacționează la condamnarea urologului din Bălți

Rectorul USMF reacționează la condamnarea urologului din Bălți

Publicat:

Președintele Societății Urologilor din Moldova, Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie, și-a exprimat îngrijorarea față de hotărârea pronunțată în privința medicului din Bălți, care a fost condamnat la închisoare pentru malpraxis. Potrivit lui Ceban, profesia medicală este o activitate nobilă cu riscuri inerente, care nu ar trebui să ducă la sancțiuni penale.

„Profesia medicală este o activitate nobilă, care implică o dedicare personală și profesională, cu riscuri inerente, care din păcate pot provoca inevitabil complicații intra și postoperatorii, indiferent de experiența și dedicarea medicului. Aceste riscuri nu ar trebui să ducă la sancțiuni penale pentru cei care și-au consacrat viața salvării și îmbunătățirii vieților pacienților”, a menționat într-o scrisoare rectorul, transmite ipn.md.

Vezi şi: VIDEO – Putin l-a felicitat pe Trump pentru victoria în alegeri şi se declară ”gata să reia contactul” cu el – Stiripesurse.md

Emil Ceban a declarat că este tot mai evidentă necesitatea înființării unei organizații care să apere drepturile medicilor și să aplice o legislație echitabilă și specifică profesiei medicale. Potrivit rectorului, o astfel de legislație „ar contribui la protejarea atât a pacienților, cât și a profesioniștilor din sănătate, și ar asigura o evaluare obiectivă a cazurilor de malpraxis”.

„Solicităm autorităților judiciare examinarea minuțioasă și corectă a cazurilor privind prestarea serviciilor medicale și tratarea cu responsabilitate a cazurilor care vizează activitatea medicală. Actul medical este complex și plin de provocări, iar deciziile medicilor, chiar și cele luate cu maximă prudență și profesionalism, pot avea rezultate imprevizibile din cauza diversității condițiilor și reacțiilor individuale ale pacienților”, se menționează în scrisoare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.