StiripesurseȘtirile zileiRedactorul-şef al Wall Street Journal, înlocuit şi criticat pentru că l-ar...

Redactorul-şef al Wall Street Journal, înlocuit şi criticat pentru că l-ar fi protejat pe Donald Trump

Publicat:

Grupul News Corp l-a numit pe Matt Murray redactor-şef la Wall Street Journal şi la Dow Jones Newswires, înlocuindu-l pe Gerard Baker, care a contribuit la relansarea cotidianului, dar a fost criticat din 2016 pentru că l-a protejat pe Donald Trump, relatează AFP, potrivit news.ro.

Gerard Baker va ocupa o nouă poziţie de editor la WSJ, care presupune publiarea de articole, organizarea de conferinţe şi evenimente şi promovarea la televiziune. Murray este în prezent editor executiv al WSJ.

Citeşte şi: Summitul Trump-Kim, la Hotelul Capella, pe Insula Sentosa, în Singapore (Casa Albă)

Desemnat în 2012, Gerard Baker a contribuit la creşterea cu o treime a vânzărilor cotidoanului şi a accelerat tranziţia către online, a amintit News Corp într-un comunicat publicat marţi.

La sfârşitul anului 2017, Wall Street Journal număra 1,27 milioane de abonaţi doar la ediţia online, în creştere cu 33% faţă de sfârşitul anului 2016 şi cu 68% faţă de sfârşitul anului 2015.


În aceeaşi manieră ca The New York Times şi The Washington Post, cotidianul financiar a profitat de pe urma campaniei prezidenţiale americane şi din primul an prezidenţial al lui Trump.

WSJ a publicat mai multe articole în acea perioadă, relevând în special existenţa unei presupuse relaţii sexuale între Donald Trump şi actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels.

Însă Gerard Baker a fost mereu criticat, în special în interiorul redacţiei, pentru presupusa sa prudenţă vizavi de fostul dezvoltator imobiliar, considerată uneori de faţadă.

Citeşte şi: SUA insistă: Iranul trebuie să oprească îmbogăţirea uraniului

El ar fi agresat jurnalişti care relatau de la o reuniune a campaniei lui Trump, acuzându-i că oferă mai multe comentarii în detrimentul informaţiei, potrivit The New York Times.

Site-ul Politico a publicat, în august, fragmente dintr-un interviu între jurnalişti ai WSJ, condus de redactorul-şef, şi Donald Trump, însoţit de fiica sa Ivanka. Tonul foarte amical al lui Gerard Baker din timpul interviului nu a făcut decât să consolideze reputaţia sa.

Gerard Baker va rămâne la conducerea Grupului, va scrie editoriale şi articole pentru Wall Street Journal şi îşi va lansa de asemenea propria emisiune, sponsorizată de cotidian, pe canalul de informaţii Fox Business Network, care face parte din grupul 21st Century Fox, controlat tot de magnatul media Rupert Murdoch.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.