Guvernul nu intenționează să oblige primăriile să aplice un impozit minim după reevalurea bunurilor imobile, iar „din perspectiva protecției cetățenilor, trebuie discutate plafoanele maxime.
Citește și: Și-a ars copilul cu țigara, l-a bătut și umilit. „Mama” – condamnată
Potrivit portalului NewsMeker.md, declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, înainte de ședința Executivului. Oficialul consideră necesară discutarea reducerii plafonului maxim, pentru a preveni eventuale abuzuri.
Referindu-se la plafonul minim de 0,05%, ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a explicat că autoritățile locale au deja posibilitatea legală de a aplica această cotă, dacă decid acest lucru. Totodată, acesta a subliniat că Executivul nu ar trebui să impună prin lege aplicarea unui prag minim obligatoriu.
Procesul de evaluare și reevaluare cadastrală a fost realizat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru și Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile”, după o evaluare anterioară efectuată în perioada 2004–2011.
Noile valori cadastrale urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar până la sfârșitul lunii aprilie sunt în desfășurare consultări publice, în cadrul cărora proprietarii pot verifica datele tehnice ale bunurilor și pot depune contestații.











