StiripesurseȘtirile zileiReforma în medicina de familie, implementată pe parcursul anului 2026

Reforma în medicina de familie, implementată pe parcursul anului 2026

Publicat:

Casa Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) susține reforma în asistența medicală primară inițiată de Ministerul Sănătății, care urmează să fie implementată pe parcursul anului 2026.

Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a declarat, într-un interviu pentru Logos Press, că obiectivul reformei este creșterea accesului populației la servicii medicale prin consolidarea rolului medicului de familie, potrivit logos-pres.md.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

„Poarta de acces a oricărui pacient în sistemul de sănătate este medicul de familie și echipa sa. Scopul acestei reforme este de a spori accesul populației la asistență medicală prin intermediul medicului de familie”, a declarat Ion Dodon în cadrul interviului.

Unul dintre elementele reformei vizează reorganizarea administrativă a unor centre mici de sănătate din localități cu populație redusă, unde activează unul sau doi medici. Acestea ar putea fi gestionate împreună cu alte centre medicale pentru a asigura continuitatea serviciilor.


„Ce face pacientul când medicul este în concediu? Dacă se îmbolnăvește, poate rămâne fără medicamente compensate, boala se poate agrava sau este nevoit să achite tratamentul din propriul buzunar. Ulterior ajunge la spital, iar costurile cresc”, a explicat Dodon.

Totodată, autoritățile urmăresc reducerea numărului de internări evitabile în spitale printr-o activitate mai eficientă a asistenței medicale primare și a sectorului ambulatoriu. În prezent, aproximativ jumătate din bugetul sistemului de sănătate este direcționat către spitale, iar pe termen mediu ponderea acestora ar trebui redusă.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„Nivelul de finanțare a spitalelor ar trebui să se reducă în următorii 5-7 ani de la jumătate din buget la aproximativ 40%. Acest lucru ar permite și economii, dar și redirecționarea resurselor spre prevenție, servicii ambulatorii, medicamente și diagnostic”, a declarat acesta.

Potrivit directorului general al CNAM, instituția tinde spre o achiziție a serviciilor care să ofere un randament palpabil: „Adică să procurăm mai puține servicii și mai multă sănătate.”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legea salarizării. Ministerul Finanțelor promite mai multă echitate și transparență în remunerarea bugetarilor

Guvernul pregătește revizuirea Legii salarizării, măsură care ar urma să aducă mai multă echitate și transparență în remunerarea angajaților din sectorul public. Anunțul a...

Autoturism căutat de autoritățile germane, reținut la Punctul de Trecere a Frontierei Albița

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au reținut un autoturism căutat de autoritățile germane, după ce au constatat că figura...

Ce pierdem atunci când nu mai scriem de mână

Pe măsură ce tehnologia digitală a devenit dominantă în educație, scrisul de mână a trecut în plan secund. Potrivit lui Shawn Datchuk, profesor de educație...

Campanie de prevenire a înecurilor în sezonul estival

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dat startul activităților de prevenire a cazurilor de înec în perioada estivală. Odată cu deschiderea sezonului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.