Reforma UE și riscurile extinderii

Publicat:

Reforma UE și riscurile extinderii

În condițiile unui dezinteres din partea politicii italiene, în data de 18 septembrie a fost publicat un raport (Sailing on High Seas: Reforming and Enlarging the EU for the 21st Century), scris de un grup de experți francezi și germani la cererea guvernelor lor respective, transmite ILSOLE24ORE, potrivit RADOR.

În faţa presiunii făcute pentru extinderea Uniunii Europene (UE), Raportul recunoaște că experiența din 2004 și cea din 2007, când 12 țări (în principal din Europa de Est) au aderat la UE, nu poate fi repetată fără reformarea arhitecturii instituționale și a sistemului decizional al acesteia şi susţin că trebuie avute în vedere mecanisme stricte pentru a face în aşa fel încât ţările care intră în UE să respecte statul de drept. Cu toate acestea, mulți consideră că, ţinând cont de presiunea țărilor din Est (Polonia în special), extinderea va fi inevitabilă. Numai că lucrurile nu stau chiar așa.


Pentru a ajuta Ucraina distrusă de război, la 27 aprilie 2022, în contextul Acordului de Asociere, Comisia Europeană a eliminat taxele vamale pentru mărfurile ucrainene exportate pe piața noastră unică. La 24 mai 2022, Consiliul de Miniștri al UE a adoptat un regulament privind liberalizarea temporară a comerțului dintre Ucraina și UE, cu concesii speciale pentru exportul producției agricole ucrainene.

La 12 mai 2022, UE a stabilit coridoare de solidaritate (“solidarity lanes”) pentru a încuraja exportul de produse agricole ucrainene, în condițiile în care Rusia blocase porturile de la Marea Neagră prin care Ucraina exporta în jur de 90% din cerealele și semințele oleaginoase.

Reforma UE și riscurile extinderii

După câteva luni însă, fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria, România și Slovacia au început să protesteze împotriva deschiderii comerciale către Ucraina, deoarece producția lor agricolă devenise mai puțin competitivă. Deși la 28 aprilie 2023 Consiliul de Miniștri al UE a convenit să prelungească suspendarea taxelor vamale pentru mărfurile ucrainene cu încă un an, la 16 aprilie, Polonia și Ungaria (urmate imediat de Slovacia, Bulgaria și România) au decis să introducă unilateral un embargo asupra mărfurilor ucrainene, în ciuda faptului că politicile comerciale sunt de competența exclusivă a Comisiei.

În acest moment, la începutul lunii septembrie 2023, guvernul ucrainean a decis să reclame guvernele în cauză la Organizația Mondială a Comerțului pentru practici contrare concurenței loiale. Câteva zile mai târziu, guvernul polonez, care se va confrunta pe 15 octombrie cu alegeri în care votul fermierilor va face diferența, a declarat că nu va mai ajuta militar Ucraina pentru a se apăra de Rusia. Aşa cum a spus Ivan Krastev, aceasta din urmă ”a descoperit că se învecinează cu alegerile poloneze, şi nu cu Polonia”.

Nu numai că extinderea nu este inevitabilă, însă poate crea mai multe probleme decât soluții. Odată cu extinderea, este plauzibil să presupunem că zona de opacitate legată de respectarea statului de drept s-ar lărgi, la fel cum este cert că numărul jucătorilor cu drept de veto în procesul decizional al UE va crește.

Citeşte şi: SUA şi Rusia au câştigat, Europa şi Kievul au pierdut

În pachetele de sancțiuni împotriva Rusiei, de exemplu, votul Ungariei  (o ţară cu mai puţin de 10 milioane de locuitori) a fost suficient pentru a bloca în mod repetat deciziile dorite de restul UE (care reprezintă 450 de milioane de locuitori).

Extinderea este menită să denatureze proiectul UE în ceea ce privește identitatea sa democratică, precum și să blocheze funcționarea acesteia în ceea ce privește politicile publice pe care ar trebui să le gestioneze. În același timp, este clar că Ucraina trebuie să fie întărită în rezistența sa față de imperialismul rus, la fel cum Balcanii de Vest trebuie împiedicați să alunece spre Moscova.

Relația franco-germană recunoaște această complexitate, evitând simplismul extinderilor anterioare. Un simplism bazat pe presupunerea că statele care doresc să adere la UE împărtășesc scopul integrator al acesteia din urmă (o Uniune din ce în ce mai aprofundată), chiar dacă o urmăresc cu viteze diferite.

Reforma UE și riscurile extinderii

O presupunere infirmată de fapte. Raportul analizează schema tradițională de extindere, subliniind răspunsuri distincte la scopuri distincte. De aici, propunerea de a crea patru niveluri diferite: un cerc restrâns alcătuit din țările din zona euro și din spațiul Schengen angajate să împărtășească politici inclusiv în domeniul apărării și al fiscalității; o UE alcătuită din actualele 27 de țări, cu condiția să respecte principiile statului de drept (sub sancțiunea excluderii din fondurile de coeziune și politicile redistributive); Membri asociați, participanți la piața unică, dar nereprezentați în Parlamentul European sau în Comisia Europeană, care nu pot vota în Consiliul de Miniștri; iar în final, Comunitatea Politică Europeană, deschisă tuturor statelor europene care au interese geopolitice convergente, în special în domeniul securității, precum și al energiei și al mediului.

Aceste state nu vor face parte din piața unică și nici nu vor fi obligate să respecte legile UE sau principiile acesteia referitoare la statul de drept. Pe plan economic, relaţiile dintre aceste ţări vor avea caracteristicile unui Acord de Liber Schimb, cu forme de coordonare, şi nu doar de cooperare, în politici de interes comun.

Pe scurt, Franța și Germania pun problema cum ar trebui să fie viitorul Europei, proiectând o Europă pe mai multe niveluri și nu o UE diferențiată. Ce parere are politica italiană despre asta?

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.