StiripesurseDiasporaRegatul Unit a înregistrat în 2023 cea mai călduroasă lună iunie...

Regatul Unit a înregistrat în 2023 cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor sale meteorologice

Publicat:

Regatul Unit a înregistrat în 2023 cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor sale în ceea ce priveşte temperaturile medii, maxime şi minime, a anunţat luni serviciul britanic de meteorologie (Met Office), citat de AFP, potrivit agerpres

Luna trecută, temperatura medie din Regatul Unit a fost de 15,8 grade Celsius, depăşind cu 0,9°C precedentul record de 14,9°C, stabilit în iunie 1940 şi egalat în iunie 1976, a detaliat Met Office, care subliniază că schimbările climatice sporesc riscul de apariţie a unor temperaturi record.

Citește și : Nu va exista o nouă mobilizare în Rusia pentru a înlocui membrii Wagner

“A fost în mod oficial cea mai călduroasă lună iunie pentru Regatul Unit, în ceea ce prieşte temperatura medie, precum şi temperaturile maxime şi minime”, cu un vârf de 32,2°C care a fost atins, a precizat Mark McCarthy de la Met Office, citat într-un comunicat.

Regatul Unit a înregistrat mai multe zile călduroase la jumătatea lunii iunie, care le-au făcut pe autorităţile britanice să impună restricţii ale consumului de apă în sud-estul Angliei, în timp ce oficialii din Scoţia s-au declarat îngrijoraţi de nivelul râurilor şi lacurilor locale.


“Ceea ce este frapant a fost persistenţa căldurii pentru o mare parte a lunii, cu temperaturi în majoritatea zonelor în jurul a 25°C şi, uneori, chiar de peste 30°C”, a adăugat Mark McCarthy.

Cele patru naţiuni din componenţa Regatului Unit (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord), analizate separat, au înregistrat fiecare cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor lor.

Vara din 2022 a fost cea mai călduroasă vară înregistrată de Anglia în istoria sa modernă, la egalitate cu cea din 2018, ocupând locul al patrulea la nivelul întregului istoric al Regatului Unit.

Citește și : Un birou internaţional de anchetă privind invazia rusă în Ucraina se deschide luni la Haga

Pragul de 40°C a fost depăşit pentru prima dată (40,3°C, pe 20 iulie, la Coningsby, un sat din nord-estul Angliei), în timp ce 2022 a fost şi el cel mai călduros an înregistrat de meteorologii din Regatul Unit.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, valurile repetate de căldură şi de caniculă sunt un indicator fără echivoc al încălzirii planetei noastre şi riscă să se înmulţească, să se prelungească şi să se intensifice în anii următori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ATENŢIE! A fost emis Cod Galben de viituri pe mai multe râuri

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, valabil în perioada 20–21 iulie,...

Cod galben de ploi puternice şi descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ploi. Avertizarea este valabilă pentru perioada 20 iulie (ora 15:00) – 21 iulie (ora 01:00). În...

Meteo: Astăzi ne aşteaptă ploi puternice în toată țara

Meteorologii prognozează averse puternice pe întreg teritoriul țării. Maximele termice vor varia între +26 și +31 de grade, iar cele minime între +15 și...

Cod galben de instabilitate atmosferică în Republica Moldova. Sunt prognozate ploi, grindină și vijelii

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, valabil începând din după-amiaza zilei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.