StiripesurseDiasporaRegatul Unit speră că tancurile Challenger 2 vor ajunge în Ucraina...

Regatul Unit speră că tancurile Challenger 2 vor ajunge în Ucraina la sfârşitul lui martie

Publicat:

Regatul Unit speră că tancurile Challenger 2 pe care le-a promis Ucrainei în scopul contracarării invaziei ruse vor ajunge în această ţară la sfârşitul lui martie, a anunţat joi guvernul britanic, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Regatul Unit a fost prima ţară care a anunţat, pe 14 ianuarie, că va furniza Kievului 14 tancuri grele Challenger 2. Germania şi SUA i-au urmat miercuri exemplul.

Citește și : Alexander Van der Bellen a fost reînvestit preşedinte al Austriei

În Parlamentul britanic, Alex Chalk, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării al Regatului Unit, a anunţat joi că “intenţia” guvernului britanic este ca tancurile promise Ucrainei să ajungă în această ţară “la sfârşitul lui martie”.

Până atunci este prevăzut “un important program de antrenament” atât pentru militarii ucraineni care vor utiliza aceste tancuri, cât şi pentru cei ce vor avea sarcina de a le întreţine. Acest program ar urma să înceapă de lunea viitoare, a precizat Alex Chalk.


Premierul britanic Rishi Sunak a explicat că “totul se derulează după cum este prevăzut” în ceea ce priveşte furnizarea acestor tancuri Ucrainei şi a declarat că “toată lumea ar trebui să fie mândră” de rolul de motor al Regatului Unit în această problemă.

“Suntem în prezent într-un dialog cu ucrainenii asupra celui mai bun mod de a furniza aceste tancuri şi pentru a asigura că militarii lor (ucraineni) primesc antrenamentul de care au nevoie”, a adăugat Alex Chalk într-o declaraţie pentru posturile de televiziune britanice.

Citește și : SUA au desemnat oficial compania militară privată rusă Wagner drept ‘organizaţie criminală transnaţională’

După săptămâni de ezitări, SUA şi Germania au anunţat miercuri că vor livra tancuri grele Ucrainei, depăşind o nouă etapă în susţinerea militară a Kievului, în perspectiva unei posibile contraofensive la invazia rusă.

Germania speră la rândul său că va livra tancurile Leopard 2 promise Ucrainei la sfârşitul lui martie-începutul lui aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.