StiripesurseSintezeRegimul al-Assad, responsabil pentru atacuri chimice în Siria în 2017

Regimul al-Assad, responsabil pentru atacuri chimice în Siria în 2017

Publicat:

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a acuzat miercuri în premieră armata regimului sirian al lui Bashar al-Assad de comiterea unor atacuri chimice în nordul ţării în 2017, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

“IIT (echipa de identificare şi investigaţii a OIAC – n.r.) a ajuns la concluzia că există motive rezonabile de a crede că autorii utilizării de gaz sarin ca armă chimică la Al-Lataminah pe 24 şi 30 martie 2017 şi ai utilizării clorului ca armă chimică pe 25 martie 2017 erau indivizi aparţinând forţelor aeriene siriene”, a declarat coordonatorul ITT Santiago Onate-Laborde, citat într-un comunicat.

Citește și : Bernie Sanders se retrage din cursa pentru Casa Albă

 

“Atacuri de o asemenea natură strategică ar fi avut loc doar pe baza ordinelor primite de la autorităţi superioare din comanda militară a Republicii Arabe Siriene”, a adăugat el.


Potrivit sursei citate, piloţi ai forţelor aeriene siriene pe avioane Suhoi Su-22 şi elicoptere au lansat bombe conţinând clor şi gaz sarin deasupra localităţii din regiunea Hama în martie 2017.

Echipa specială de investigaţii a fost formată de OIAC în 2018 pentru a-i identifica pe cei care au comis atacurile ilegale. Până acum, OIAC era autorizată doar să informeze dacă au avut loc atacuri chimice şi nu să stabilească cine le-a comis.

Oficiali din guvernul sirian al lui Bashar al-Assad şi aliata sa Rusia au negat în mod repetat că au folosit arme chimice şi i-au acuzat pe insurgenţi că au înscenat atacuri pentru a implica forţele siriene.

IIT, a cărei înfiinţare a fost contestată de Moscova şi Damasc, susţine în primul său raport că peste 100 de persoane au fost afectate de atacurile din 24, 25 şi 30 martie 2017 de la Al-Lataminah.

Brigada 50 din Divizia a 22-a aeropurtată a Forţelor armate siriene a lansat bombe M4000 cu gaz sarin deasupra oraşului şi un cilindru cu clor deasupra unui spital, se menţionează într-un sumar al raportului. Raidurile aeriene au fost efectuate de la bazele aeriene din Sharat şi Hama.

Deşi au existat indivizi care au fost identificaţi de investigatorii OIAC, numele lor au fost cenzurate în raport, care urma să fie transmis miercuri celor 193 de state membre.

Echipa de investigaţii a OIAC nu este un organism juridic şi depinde de membrii organizaţiei, secretarul general al ONU şi comunitatea internaţională “să întreprindă noi acţiuni pe care le consideră necesare”, a spus şeful OIAC, Fernando Arias.

Citește și : Germania restricționează utilizarea aplicaţiei Zoom

Un atac asupra oraşului sirian Douma l-a determinat pe preşedintele american Donald Trump să lanseze lovituri cu rachete asupra unor ţinte legate de guvernul sirian în aprilie 2018, cu sprijinul Franţei şi Marii Britanii.

Creată în 1997, OIAC a fost iniţial un organism tehnic pentru a impune un tratat de neproliferare globală, dar ulterior a intrat în prim-planul conflictului diplomatic dintre Siria şi Rusia de o parte şi SUA, Franţa şi Marea Britanie de cealaltă parte, comentează Reuters

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.