StiripesurseȘtirile zileiRegimul sirian a recucerit două localităţi deţinute de rebeli în Ghouta...

Regimul sirian a recucerit două localităţi deţinute de rebeli în Ghouta de Est (OSDO)

Publicat:

Regimul sirian a recucerit sâmbătă două localităţi deţinute de rebeli în Ghouta de Est, acolo unde forţele lui Bashar al-Assad îşi continuă ofensiva pentru a prelua în întregime controlul asupra ultimului bastion insurgent de la porţile Damascului, a raportat o organizaţie nonguvernamentală citată de AFP, potrivit agerpres.

Forţele regimului au recucerit localităţile Kfar Batna şi Saqba, într-o zonă de rezistenţă din Ghouta Orientală controlată de gruparea islamistă Faylaq al-Rahman şi din care mii de civili continuă să fugă de teama violenţelor, potrivit Obsevatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Citește și : Alegătorii ruși denunță presiuni din partea angajatorilor să voteze duminică

Ca urmare a ofensivei lansate pe 18 februarie cu sprijinul aliatului său rus, regimul lui Bashar al-Assad a recucerit peste 80% din enclava rebelă la est de Damasc, conform unei noi estimări a OSDO, iar insurgenţii nu mai controlează decât trei zone izolate.

În zona încercuită unde era prezentă gruparea Faylaq al-Rahman, care numără circa 8.000 de luptători, rebelii nu mai deţin decât câteva localităţi: Arbin, cea mai mare, Zamalka, Hazeh, Ain Tarma şi sectoare ale cartierului Jobar din Damasc, relevă OSDO.


“Combatanţii se repliază în localităţi aflate încă sub controlul Faylaq al-Rahman”, potrivit directorului OSDO, care a menţionat existenţa unor lupte la marginea acestor localităţi.

În principal din acest sector, situat în sudul a ceea ce a fost enclava rebelă înaintea de ofensiva regimului, fug acum mii de civili pentru a ajunge în zonele guvernamentale printr-un coridor, potrivit OSDO.

De joi, peste 50.000 de civili au fost astfel strămutaţi, conform OSDO, în ciuda temerilor de represalii din partea regimului faţă de unii dintre ei.

În faţa progresului înregistrat de forţele guvernamentale, principalele grupări rebele din Ghouta de Est – Jaich al-Islam, Faylaq al-Rahman şi Ahrar al-Sham – s-au arătat gata vineri pentru “negocieri directe” cu Rusia, sub egida ONU, pentru a obţine un armistiţiu. În trecut, acestea şi-au afirmat hotărârea de a rămâne în Ghouta.

Jaich al-Islam controlează o zonă din jurul oraşului Douma iar Ahrar al-Sham, o alta, care include o parte din localitatea Harasta.

Citește și : Germania : Proteste ale kurzilor la Hanovra împotriva ofensivei Turciei din Afrin

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.