StiripesurseCultură și MediaDiverseRegina Camilla a repins în trecut un atacator într-un tren lovindu-l...

Regina Camilla a repins în trecut un atacator într-un tren lovindu-l cu unul dintre pantofii ei

Publicat:

Regina Camilla a Regatului Unit a respins în trecut un agresor într-un tren, în perioada în care era adolescentă, lovindu-l cu unul dintre pantofii ei, potrivit unei noi cărţi despre familia regală britanică, informează Reuters.

Regina Camilla, în prezent în vârstă de 78 de ani, călătorea cu trenul spre gara Paddington din Londra atunci când avea aproximativ 16 sau 17 ani, iar un bărbat a început să o agreseze, potrivit unei relatări dezvăluite în cartea “Power and the Palace”, care este publicată în foileton în cotidianul The Times, potrivit stiripesurse.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Ea a reacţionat scoţându-şi un pantof şi lovindu-l pe agresor în organele genitale cu tocul pantofului. Atunci când a ajuns în staţia Paddington, tânăra Camilla l-a indicat pe agresor unui oficial al serviciilor feroviare, iar atacatorul a fost arestat, se arată în această carte.

Autorul cărţii, Valentine Low, fost corespondent regal al cotidianului The Times, a declarat că regina Camilla, care s-a căsătorit cu regele Charles în urmă cu 20 de ani, a povestit această întâmplare în timpul unei întâlniri cu fostul prim-ministru Boris Johnson în 2008, când acesta era primar al Londrei.


Valentine Low a dezvăluit că povestea i-a fost relatată de un fost director de comunicare al lui Boris Johnson.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Regina Camilla, care susţine de mulţi ani organizaţii de caritate şi iniţiative sociale care urmăresc stoparea violenţelor sexuale şi domestice şi sprijinirea victimelor, nu a vorbit niciodată public despre acest incident. Biroul de presă de la Palatul Buckingham a refuzat să facă declaraţii despre această relatare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O nouă specie a fost descoperită în Grecia. Cercetătorii au numit-o după Papa Leon al XIV-lea

O echipă internațională de cercetători a identificat în insula Creta o nouă specie de molie, necunoscută până acum științei. Insecta a primit numele Pyralis...

Avertismentul unui psihoterapeut: în dormitor, oamenii își ating mai des telefonul decât partenerul

Un psihoterapeut avertizează că, în timp ce se află în dormitor, oamenii își ating mai des telefonul decât partenerul. Practic, telefonul a devenit vedeta...

Trump ar fi adormit în lojă la meciul echipei sale favorite din finala NBA

Președintele american Donald Trump a stârnit o nouă controversă în SUA. Asta după apariția unor imagini în care pare să fi adormit în lojă...

Șapte flori ușor de întreținut ce vor crește biodiversitatea din grădină

Un expert în grădinărit recomandă șapte flori care pot ajuta la transformarea spațiilor exterioare în paradisuri prietenoase cu polenizatorii, fără prea mult efort. Un expert...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.