Regina Margareta a II-a a Danemarcei despre Putin: ‘N-am mai văzut ochi atât de reci în viaţa mea’

Publicat:

Regina Margareta a II-a a Danemarcei s-a întâlnit cu zeci de lideri din toată lumea, de-a lungul celor 51 de ani de când a devenit suverană, dar spune că nu va uita niciodată întâlnirea ei cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează vineri dpa, potrivit agerpres

Regina în vârstă acum de 82 de ani l-a întâlnit pe Putin în timpul unei vizite de stat în Rusia, în 2011, şi din nou în 2014, la comemorarea a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor din Normandia în al doilea război mondial.


Citește și : Kievul rămâne ferm: Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei înainte să înceapă negocierile

Într-un interviu acordat săptămânalului danez Weekendavisen, publicat vineri, Margareta a II-a mărturiseşte că s-a gândit că Putin nu este un om plăcut şi că a fost frapată în special de o anumită trăsătură a acestuia.

“N-am mai văzut ochi atât de reci în viaţa mea”, a spus regina.

Suverana daneză a mai declarat pentru aceeaşi publicaţie că urmăreşte îndeaproape ştirile despre Ucraina şi că a fost uluită de rezilienţa ucrainenilor.

Ea l-a descris pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept “omul potrivit în momentul potrivit” şi a salutat răspunsul Europei, inclusiv livrarea de tancuri de luptă Leopard Kievului. “Putin credea că poate destrăma întreaga Europa, dar ne-a făcut să ne solidarizăm”, a spus regina.

Citește și : Moscova confirmă numirile recente în fruntea districtelor militare ale Federaţiei Ruse

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.