Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a participat marţi la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută, când a petrecut o noapte într-o clinică din Londra, iar medicii i-au recomandat să se odihnească, informează Reuters, potrivit agerpres.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, cel mai vârstnic monarh din lume şi totodată suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a petrecut noaptea de miercuri spre joi în spitalul londonez King Edward VII din cauza unei afecţiuni a cărei natură nu a fost neprecizată, dar care nu are legătură cu COVID-19. În ziua următoare, regina a revenit la Castelul Windsor pentru odihnă şi câteva activităţi uşoare, a precizat biroul de presă de la Palatul Buckingham.


Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

Episodul de săptămâna trecută a reprezentat prima internare a reginei Elisabeta a II-a după mulţi ani. Potrivit reprezentanţilor casei regale, suverana se simte bine în prezent şi are o stare de dispoziţie bună.

Marţi, regina Marii Britanii a participat la două audienţe organizate în format virtual şi care au constat în primirea noilor ambasadori ai Coreii de Sud şi Elveţiei. Mai multe fotografii realizate în timpul acestui eveniment public o arată pe suverană purtând o ţinută vestimentară galbenă şi fiind, ca de obicei, zâmbitoare.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Regina Elisabeta a II-a, care este şef de stat în 15 ţări şi teritorii, inclusiv în Australia, Canada şi Noua Zeelandă, şi va sărbători în 2022 împlinirea a 70 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit, este renumită pentru sănătatea ei robustă şi continuă să participe la numeroase angajamente publice oficiale.

Cu toate acestea, suverana britanică a fost nevoită să îşi anuleze o vizită oficială în Irlanda de Nord săptămâna trecută, după ce medicii casei regale i-au recomandat să se odihnească pentru câteva zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.