StiripesursePoliticăRegiunea separatistă  transnistreană suspendă temporar plata salariilor în două tranșe

Regiunea separatistă  transnistreană suspendă temporar plata salariilor în două tranșe

Publicat:

Angajații din sectorul bugetar din regiunea separatistă  transnistreană vor primi salariile integral, într-o singură tranșă, în perioada 1 august – 30 septembrie 2025, potrivit unei decizii adoptate de autoritățile de la Tiraspol.

Modificarea vine în contextul dificultăților economice persistente din regiune, iar administrația locală susține că măsura are drept scop o „gestionare operativă a fondurilor”. Autoritățile au precizat că decizia a fost luată „în funcție de situația actuală” și că în continuare plățile vor fi efectuate în baza „situației reale a finanțării”.

Anterior, așa-numitul soviet suprem a aprobat modificări legislative care permit executivului transnistrean să stabilească graficul de plată a salariilor pentru bugetari. Până acum, salariile erau achitate în două tranșe: prima până pe 20 ale lunii, iar a doua – până la sfârșitul lunii.

În regiune rămâne în vigoare starea de urgență în economie, prelungită oficial până la 31 august 2025, printr-un decret semnat de liderul autoproclamat Vadim Krasnoselski, document ce urmează a fi aprobat de sovietul suprem.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

CEC: Patru partide politice riscă dizolvarea după ce nu au prezentat rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală va sesiza Ministerul Justiției pentru inițierea procedurii de dizolvare a patru partide politice care nu au prezentat, în mod repetat, rapoartele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.