StiripesurseSocialReguli noi pentru străinii din Moldova

Reguli noi pentru străinii din Moldova

Publicat:

Decretul de promulgare și noua lege privind regimul străinilor din statele non-UE aflați pe teritoriul Republicii Moldova au fost publicate în Monitorul Oficial și intră în vigoare la data de 1 iunie 2027 după armonizarea completă a cadrului normativ național cu acquis-ul Uniunii Europene în domeniul migrației.

Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Potrivit MOLDPRES, actul normativ stabilește un cadru juridic unitar privind admiterea, șederea, evidența și monitorizarea străinilor aflați în Republica Moldova.

Legea introduce un sistem diferențiat al șederii în funcție de durată – de scurtă ședere (până la 90 de zile) și de lungă ședere (peste 90 de zile) – precum și în funcție de scop, inclusiv muncă, studii, cercetare, programe de schimb, activitate investițională, reîntregirea familiei sau voluntariat. Totodată, sunt prevăzute facilități pentru atragerea investitorilor, antreprenorilor, lucrătorilor înalt calificați, specialiștilor în domenii deficitare și lucrătorilor sezonieri.

Documentul introduce și termeni armonizați cu legislația Uniunii Europene, precum lucrător transferat intracorporativ (ICT), lucrător au pair, permis de lucrător sezonier, dar și noțiuni precum căsătorie de conveniență sau ședere ilegală.


O altă noutate o reprezintă introducerea „Cărții de rezidență”, document unic de identitate pentru străinii aflați legal în Republica Moldova.

Legea mai prevede obligativitatea prezentării dovezilor privind mijloacele de întreținere, domiciliul și scopul șederii, precum și introducerea conceptului de profil de risc pentru evaluarea amenințărilor la adresa securității naționale, ordinii publice și sănătății publice. Este prevăzută și procedura de îndepărtare a străinilor care nu respectă regimul de ședere.

Pentru regiunea din stânga Nistrului legea instituie condiții speciale de acordare și prelungire a dreptului de ședere, prin documentare suplimentară, care reprezintă singurul instrument legal prin care Republica Moldova poate menține evidența acestora, prevenind șederea neregulamentară și asigurând aplicarea uniformă a legislației naționale.

În Republica Moldova se află în prezent peste 21.500 de străini și apatrizi din circa 130 de state. Aproximativ 5.600 de persoane au drept de ședere permanentă, iar circa 16.000 dețin drept de ședere provizorie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.