Renaşte Maidanul? Mihail Saakaşvili REFUZĂ să se predea autorităţilor ucrainene

Publicat:

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, devenit liderul opoziţiei în Ucraina, a afirmat miercuri că nu se va preda în faţa autorităţilor ucrainene după ce procurorii i-au dat un ultimatum, informează Associated Press, potrivit mediafax.

Autorităţile au încercat să îl aresteze marţi pe Saakaşvili, la Kiev, însă acesta a evadat din furgoneta poliţiei cu ajutorul susţinătorilor care nu au lăsat vehiculul să plece.


Citeşte şi: Ucraina. Saakaşvili a fost SCOS din duba forţelor speciale de către susţinătorii săi – VIDEO

Eliberat, Saakaşvili şi suporterii săi au plecat spre Parlament, de unde au cerut demisia preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko şi au campat peste noapte. Procurorii i-au oferit, fostului preşedinte georgian, 24 de ore la dispoziţie să se predea.

Ofiţerii de poliţie şi procurorii au intrat miercuri dimineaţă în locul unde susţinătorii lui Saakaşvili şi-au amplasat corturile, însă au fost opritiţi, din nou, de protestatari.

Aproximativ 100 de prostestatari s-au strâns în faţa Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei), miercuri dimineaţă, de unde Saakaşvili a declarat că nu se va preda autorităţilor.

Scandalul provocat de reţinerea lui Saakaşvili, numit un “cruciat al anti-corupţiei”, a declanşat îngrijorarea politicienilor de la Kiev că Ucraina s-ar putea confrunta cu cea mai mare criză politică de la protestele din 2014.

Citeşte şi: Trei bărbaţi sunt acuzaţi de ASASINAREA jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia

Procurorul general Yuri Luţenko a susţinut că Biroul său deţine dovezi că Saakaşvili ar fi primit 500.000 de dolari de la un afacerist ucrainean, care are legături cu Rusia, pentru a finanţa protestele.

Saakaşvili a fost, de asemenea, guvernator al regiunii Odesa, însă şi-a dat demisia în 2016 şi l-a acuzat pe Poroşenko de corupţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.