StiripesurseȘtirile zileiReprezentanții USMF „Nicolae Testemiţanu”, apreciați cu distincții din partea Academiei de...

Reprezentanții USMF „Nicolae Testemiţanu”, apreciați cu distincții din partea Academiei de Științe a Moldovei

Publicat:

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu” a fost menționată cu Diploma de Recunoștință a Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), în semn de apreciere pentru promovarea excelenței în educație și cercetare în domeniul medicinei și farmaciei, pentru contribuție semnificativă la instruirea și formarea tinerei generații în spiritul valorilor culturale naționale, precum și cu prilejul celei de-a 80-a aniversări de la fondarea instituției, comunică MOLDPRES.

Diploma i-a fost înmânată prim-prorectorului Olga Cernețchi de către președintele AȘM, academicianul Ion Tighineanu, în cadrul Galei Laureaților Premiilor AȘM. Evenimentul este organizat anual în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare.

De asemenea, mai multe cadre științifico-didactice și cercetători ai USMF „Nicolae Testemiţanu” au fost apreciate cu medalii și diplome din partea AȘM, pentru realizările științifice, practice, manageriale și didactice remarcabile, pregătirea specialiștilor de înaltă calificare și promovarea științei la nivel național și internațional.

Citește și: Sfatul unui medic specialist pentru bolnavii de diabet. Ce lucru banal pot face pacienții

Astfel, premiul „Natalia Gheorghiu” în domeniul medicină i-a fost acordat profesorului universitar Gheorghe Gîncu, dr. hab. șt. med. – pentru ciclul de lucrări „Tactica medico-chirurgicală în malformațiile congenitale și afecțiunile chirurgicale ale sistemului hepato-biliar la copii”. Totodată, premiul „Gheorghe Paladi” în domeniul medicină i-a fost conferit profesorului universitar Olga Cernețchi, dr. hab. șt. med. – pentru ciclul de lucrări „Sănătatea reproductivă”.


Instituția academică a apreciat cu distincții și diplome următorii profesori și conferențiari universitari:

  • Medalia „Dimitrie Cantemir” – Vitalie Ojovan, Vladimir Valica și Victor Cojocaru;
  • Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” – Nicolae Bodrug, Oleg Pascal, Andrei Galescu, Adrian Belîi, Eugen Melnic, Adrian Hotineanu, Oleg Solomon și Olga Tagadiuc;
  • Diploma „Meritul Academic” – Jana Chihai, Nicolae Ghidirim, Ion Bahnarel și Nicolae Caproș;
  • Diploma de Onoare – Alexandru Corlăteanu;
  • Diploma de Recunoștință – Elena Raevschi și Diana Calaraș;
  • Diploma de Excelență – Sanda Buruiană;
  • Diploma „Promotor al valorilor europene autentice” – Mihail Todiraș.

În același timp, în contextul Festivalului cercetării și inovării „Știința pentru pace și dezvoltare: creativitate, experiență, perspective”, ajuns la cea de-a IV-a ediție, a fost organizată o expoziție a rezultatelor științifice obținute în perioada 2024-2025 de către universități și instituțiile de cercetare din țară. Astfel, au fost expuse monografii, culegeri, prezentări și postere, precum și organizate workshopuri interactive, cu suportul reprezentanților mai multor subdiviziuni universitare.990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d dsc 9358 69198aeadb9cd990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d dsc 9392 69198aeae58f9990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d dsc 9358 69198aeadb9cd990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d dsc 9395 1 69198aeaeaa36990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d dsc 9402 69198aeaef689

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.