StiripesurseȘtirile zileiReprezentantul partidului ȘOR din Râșcani va fi judecat

Reprezentantul partidului ȘOR din Râșcani va fi judecat

Publicat:

Secretarul organizației teritoriale Râșcani a fostului partid ȘOR a fost trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii.

Citește și: Foto/Video Plahotniuc a ajuns la Chișinău. Primele imagini

Bănuitului îi este incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat. Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, învinuitul, în perioada iulie  – octombrie 2022, activând în calitate de secretar al organizației teritoriale Rîșcani a Partidului Politic „Şor”, ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilegale, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.


În asemenea circumstanțe, învinuitul ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 1,4 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Actele pentru arme civile pot fi solicitate online, fără deplasare la ghișeu

Cetățenii pot solicita online servicii și acte permisive pentru armele cu destinație civilă, fără a mai fi nevoie de deplasare la ghișeu. Portalul electronic...

Administratorii de bloc din Moldova au un nou ghid practic de lucru

Administratorii de bloc din Republica Moldova au un nou instrument de sprijin în activitatea de zi cu zi. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) municipiul...

Chișinău Pride a început în centrul capitalei

La Chișinău a început Chișinău Pride, parada persoanelor care fac parte din comunitatea LGBTQ+. Participanții s-au adunat la intersecția străzilor București și Ismail. În...

Horoscop săptămâna 22–28 iunie 2026

Săptămâna 22-28 iunie 2026 este marcată în primul rând de adaptarea la Soarele din Rac și apoi intrarea planetei Marte în zodia Gemeni. Horoscop...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.