Reprimarea unei manifestaţii a funcţionarilor în regatul african Eswatini

Publicat:

Poliţia a folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri de apă miercuri în mica monarhie absolută africană Eswatini pentru a dispersa funcţionarii care manifestau pentru salarii mai bune, informează France Presse, potrivit agerpres.

La fel ca săptămâna trecută, sute de agenţi publici, inclusiv profesori, au ieşit din nou în stradă, de data aceasta la Manzini, al doilea oraş ca mărime din ţară.


Citește și : Există încă ‘puncte problematice’ în propunerea cu privire la Brexit, îi spune Juncker lui Johnson

“Noi dorim o ajustare a salariului cu costul vieţii, nu cu gloanţe”, se putea citi pe unul dintre bannere.

Protestatarii au ars cartoane pe carosabil şi au aruncat cu pietre în poliţie, care a răspuns cu tunuri de apă, gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Majoritatea magazinelor din Manzini au rămas miercuri închise.

“Problema noastră este că regele Mswati nu ţine cont de suferinţa populaţiei”, a declarat un manifestant sub acoperirea anonimatului. “Ni se spune că nu există bani, că economia merge prost, dar el (regele) continuă să plece în călătorii foarte scumpe (…). Nu poate fi exclusă o revoluţie”.

“Să continuăm lupta pentru democraţie”, a declarat Mbongwa Dlamini, şeful Uniunii Naţionale a Profesorilor din Swaziland (fostul nume al eSwatini), adăugând că mai multe persoane au fost arestate.

În septembrie, guvernul a explicat că nu este în măsură să îndeplinească cerinţele salariale ale greviştilor.

Citește și : Boris Johnson doreşte să suspende Parlamentul britanic între 8 şi 14 octombrie

“Guvernul se află într-o situaţie financiară dificilă, motiv pentru care nu este în măsură să acorde funcţionarilor publici o ajustare (a salariului lor) în legătură cu costul vieţii”, a declarat prim-ministrul Ambrose Dlamini.

La putere din 1986, Mswati al III-lea, care are 14 soţii şi mai mult de 25 de copii, este criticat pentru stilul său de viaţă fastuos într-o ţară în care două treimi din cei 1,3 milioane de locuitori trăiesc sub pragul sărăciei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.