Reședința papala a fost COMPPROMISĂ! Un înalt prelat a fost infectat cu coronavirus

Publicat:

Un prelat italian care locuieşte în aceeaşi reşedinţă cu papa Francisc, în Cetatea Vaticanului, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus miercuri şi transportat la un spital din Roma, au raportat mai multe companii mass-media italiene, citate de AFP, potrivit agerpres.

Pacientul, care lucrează pentru Secretariatul de Stat (guvernul Vaticanului), locuieşte de mai mulţi ani în Casa Santa Marta, o reşedinţă cu regim hotelier în care Suveranul Pontif deţine un mic apartament, îşi ia mesele şi acordă audienţe private, au anunţat agenţia de presă italiană Ansa, dar şi jurnalişti specializaţi pe chestiuni legate de Vatican ai cotidianelor Il Messaggero şi La Stampa.


Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

Au fost adoptate măsuri ce vizează dezinfectarea clădirii, potrivit unor surse neoficiale.

Directorul sălii de presă de la Vatican, Matteo Bruni, nu a putut fi contactat deocamdată de jurnaliştii de la AFP în vederea unei confirmări oficiale a acestor informaţii.

Papa Francisc, după ce a fost ales în această funcţie, a refuzat să trăiască în somptuoasele apartamente din Palatul Apostolic, preferând să locuiască în condiţii mai modeste, într-un apartament de 50 de metri pătraţi din Casa Marta, o reşedinţă care găzduieşte şi prelaţi aflaţi în trecere prin Roma.

Potrivit site-ului Vatican Insider, administrat de La Stampa, Papa Francisc este înconjurat de câteva zile de “un cordon sanitar anti-contagiere”, care îl urmează în toate deplasările sale. Suveranul Pontif nu îşi mai ia mesele în salonul comun de la parterul Casei Marta, ci în apartamentul său, iar anturajul lui ar fi echipat cu produse dezinfectante.

Un jurnalist bine informat în chestiuni care ţin de Vatican de la revista iezuită americană America afirmă că prelatul testat pozitiv cu noul coronavirus este monseniorul Gianluca Pezzoli, în vârstă de 58 de ani, coordonatorul secţiei italiene din cadrul Secretariatului de Stat. El locuieşte în regim de permanenţă în reşedinţa Santa Marta, la fel ca alţi 10 preoţi care lucrează în diverse servicii de la Vatican, însă nu s-ar fi aflat în contact direct cu Papa Francisc în ultimele zile, potrivit aceluiaşi jurnalist.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Marţi, purtătorul de cuvânt de la Vatican, Matteo Bruni, a anunţat că patru persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19 în interiorul Cetăţii Vaticanului. În plus faţă de primul caz cunoscut, un preot care a trecut pe la centrul medical din Cetatea Vaticanului, ceilalţi pacienţi sunt un angajat al serviciului de bunuri şi doi angajaţi de la Muzeele Vaticane.

Prelatul contagiat şi care locuia în Casa Santa Marta ar fi, prin urmare, cel de-al cincilea caz depistat la Vatican şi face parte dintr-o linie ierarhică mult mai apropiată de Papa Francisc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.