StiripesurseSocialReședința prezidențială de la Condrița, transformată pentru o zi într-un spațiu...

Reședința prezidențială de la Condrița, transformată pentru o zi într-un spațiu al copilăriei

Publicat:

Pe 1 iunie, copiii din toată țara au fost în centrul atenției. Reședința prezidențială de la Condrița a fost transformată într-un spațiu al copilăriei. Evenimentul a atras un număr mare de familii, iar aglomerația a pus la încercare răbdarea atât a copiilor, cât și a adulților. Pe drumul spre Condrița s-a circulat azi bară la bară, parcările au fost pline, iar la intrare erau cozi imense. Alții au făcut cale întoarsă și au ales activitățile din oraș. Copiii s-au distrat astăzi în Parcul Central, alături de echipa Zuper Show, unde veselia și zâmbetele au fost la ele acasă.

La Reședința de Stat de la Condrița copiii au avut parte de ateliere de olărit, de împletit în pănușe și expoziții de echipamente ale salvatorilor, polițiștilor și carabinierilor.

*„O vază fac. O să pun apă și niște flori. – Cât de greu a fost sau ușor pentru tine? – Ușor, am mai practicat odată. Am făcut picnic, am fost la râu, am trecut un pod și am văzut niște lebede”. *

„Port un costum de salvator. – Este greu sau ușor? – Este greu”.

„Am venit să vizităm unde locuiesc președinții Republicii Moldova și este destul de interesant”.


Citește și: Serviciul Vamal: 𝐒𝐢𝐧𝐭𝐞𝐳𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐯𝐚𝐦𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝟑𝟏 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 – 𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓

Și părinții s-au bucurat că gadgeturile au fost înlocuite cu activități în aer liber.

„Atelierele sunt absolut binevenite pentru că sunt în aer liber, nu mai stau în fața ecranelor, socializează foarte mult. Nu pot să îi compar cu nimic, e absolut tot ce am mai scump”.

„Ziua de 1 iunie este o zi foarte importantă pentru familia noastră, copiii sunt cei mai importanți”.

Copiii au avut parte și de ședințe de yoga în aer liber. „E yoga modificată pentru copii, le vine pe gust. Au văzut covorașele, au înțeles despre ce este vorba, au mai văzut niște instrumente și cumva s-au atras după sunet”, spune Snejana Staci, antrenoare de yoga.

bacb42c6 0253 480c bc5f 9cdc2c7f6277
ac020928 d0fc 4903 b77c 7bcf505ff851

Și în capitală copiii au avut parte de o zi plină de activități. În Grădina Publică, echipa Zuper a amenajat un spațiu interactiv în aer liber, unde copiii au intrat în rolul unui jurnalist de televiziune.

„La Zuper am făcut un interviu, unde m-am simțit ca un jurnalist adevărat, am simțit toate emoțiile pe care le are un jurnalist”.

„E Ziua Copiilor și primim de toate. Copilăria este un vis devenit realitate”.

„- Care activitate ți-a plăcut cel mai mult? – Să fac un interviu”.

„Mie îmi place foarte tare să desenez și să pictez, acesta este desenul”.

„Copilăria este o perioadă din viață care aduce foarte multă fericire și te face să te simți bine”.

În Republica Moldova, ziua dedicată copiilor este celebrată începând cu anii ’90. În anul 2023, Parlamentul a adoptat un proiect de lege de modificare a Codului muncii, prin care ziua de 1 iunie a fost declarată zi de sărbătoare nelucrătoare.

Sursa: moldova1.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

Noi forțe la securitatea frontierei Republicii Moldova

Echipa Poliției de Frontieră a devenit mai puternică, odată cu depunerea jurământului de către 52 de tineri specialiști. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei...

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.