StiripesurseSintezeRestaurantele închise de guvernul israelian, redeschise de Knesset

Restaurantele închise de guvernul israelian, redeschise de Knesset

Publicat:

Comisia parlamentară israeliană pentru noul coronavirus a anulat marţi un decret al guvernului care ordonase închiderea restaurantelor pentru a încetini pandemia de COVID-19 care ia amploare, contestând măsurile luate de Ministerul Sănătăţii, informează France Presse, potrivit agerpres.

Premierul Benjamin Netanyahu şi Ministerul Sănătăţii anunţaseră vineri o serie de măsuri pentru “a evita o izolare generală din cauza creşterii puternice a morbidităţii legate de coronavirus”.

Citește și : Planul de relansare al economiei UE este un acord istoric, dar cu mai multe hibe

Printre aceste măsuri figurau închiderea celei mai mari părţi din magazinele neesenţiale şi locuri publice în timpul weekendului, dar şi închiderea imediat a sălilor de gimnastică şi a restaurantelor.

În consecinţă, magazinele, saloanele de înfrumuseţare şi locurile publice (biblioteci, piscine etc) trebuie să se închidă de vineri, începutul repausului săptămânal de sabat, până duminică.


De vineri, de asemenea, adunările sunt limitate la zece persoane în spaţiile închise şi la 20 în locurile în aer liber, cu excepţia locurilor de muncă autorizate.

Ca urmare, în faţa nemulţumirii proprietarilor de restaurante, guvernul a decalat închiderea restaurantelor până marţi, limitându-le activităţile la vânzare şi la trimiterea livrărilor.

Comisia pentru noul coronavirus din Knesset a decis luni să lase deschise piscinele şi plajele. Iar marţi, aceeaşi comisie condusă de o membră a partidului Likud al premierului a decis că restaurantele vor putea să fie redeschise, afirmând că măsurile draconice luate de Ministerul Sănătăţii nu se bazau pe date ştiinţifice.

Cazul sălilor de sport şi al şcolilor urmează să fie examinat în cursul săptămânii.

Citește și : Matteo Salvini își declară scepticismul față de acordul european: ‘Nimeni nu primește cadouri, este un împrumut!’

Lăudat la început pentru modul în care a gestionat epidemia de COVID-19, guvernul israelian a trebuit să facă faţă ulterior criticilor din cauza recrudescenţei de noi cazuri după ridicarea măsurilor de izolare.

Ţară cu circa 9 milioane de locuitori, Israelul a înregistrat oficial peste 52.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, între care 422 decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.