StiripesurseȘtirile zileiRețeaua școlară se schimbă: Proiectul de lege privind modificarea Codului Educației,...

Rețeaua școlară se schimbă: Proiectul de lege privind modificarea Codului Educației, supus consultărilor publice

Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării a lansat pentru consultări publice proiectul de modificare a Codului Educației, care prevede reorganizarea celor mai mici școli din țară. Reforma este motivată de situația actuală: Republica Moldova are o rețea școlară foarte fragmentată, cu multe instituții în care învață extrem de puțini copii.

Datele oficiale arată că 91 de școli, aproape una din zece, au sub 50 de elevi. Alte 247 de școli, adică una din cinci, au mai puțin de 90 de copii. În aceste instituții, profesorii ajung adesea să predea mai multe discipline, inclusiv materii din afara specializării lor. Laboratoarele moderne lipsesc, iar activitățile extracurriculare sunt limitate. Toate acestea afectează direct calitatea educației.

Ministerul Educației susține că fiecare localitate trebuie să aibă cel puțin o școală primară și o grădiniță funcțională, dar că elevii de gimnaziu trebuie să învețe într-o școală bine dotată, cu profesori de specialitate și condiții moderne.

Proiectul prevede reorganizarea instituțiilor astfel: școlile cu sub 35 de elevi la gimnaziu vor deveni școli primare, școlile cu sub 30 de elevi vor fi transformate în școli primare–grădinițe și școlile primare–grădinițe cu sub 10 copii vor fi reorganizate în grădinițe.

Citește și: Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică veniturile declarate: „Suma include salariul de rector și activitatea de cercetare”


În total, 73 de școli, aproximativ 6% din cele peste 1.200 din țară ar putea intra în procesul de reorganizare. Din acestea, 10 ar deveni grădinițe, 43 ar funcționa ca școli primare, iar 17 ar deveni școli primare–grădinițe. Reforma ar viza aproximativ 1.320 de elevi, ceea ce reprezintă mai puțin de 0,5% din numărul total al copiilor din sistemul public.

Potrivit MEC, pentru 76% dintre elevii incluși în reorganizare, noua școală va fi la mai puțin de 10 km distanță. Doar 7% dintre copii, 87 elevi vor avea trasee mai lungi de 15 km. Transportul școlar va fi gratuit pentru toți.

Părinții copiilor transferați vor primi o alocație de 1.000 de lei pe lună, timp de doi ani. Cadrele didactice afectate vor beneficia de reconversie profesională, relocare și acoperirea cheltuielilor de transport. Pentru profesorii care nu se pot angaja în același raion, statul propune o indemnizație de relocare de până la 300.000 de lei. Procedura exactă urmează să fie stabilită de Guvern.

Proiectul este acum în discuții publice, iar Ministerul Educației spune că reforma urmărește un singur scop: școli mai bune pentru toți copiii, indiferent de localitate.

Sursa: radiomoldova.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 10 iulie 2026

Energie, idei curajoase și discuții importante pentru multe zodii. Berbecii trebuie să își dozeze impulsurile, Taurii pot avea șanse în negocieri financiare, iar Vărsătorii...

Bateria viitorului. Se transformă din lichid galben în gel negru și stochează energie luni la rând

Un lichid galben creat la Universitatea Northwestern se transformă în gel negru și poate stoca energie timp de luni de zile. Chimiștii de la Universitatea...

Jackass își ia rămas-bun după 25 de ani. Cum a devenit un fenomen mondial

Puține producții TV au influențat cultura pop la fel de mult precum Jackass. După un sfert de secol în care a transformat cascadoriile periculoase...

A stat închis din 1994 și era considerat prea periculos. Acest loc unic din Europa va fi redeschis

Birnbeck Pier, monument istoric de gradul II, a fost inaugurat în 1867 și a rămas deschis timp de 127 de ani, înainte de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.