StiripesurseȘtirile zileiRetrospectiva săptămânii | Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Retrospectiva săptămânii | Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Publicat:

Pe parcursul săptămânii, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a desfășurat o serie de acțiuni menite să protejeze mediul înconjurător și biodiversitatea. Inspectorii de mediu au intervenit pentru sprijinirea faunei sălbatice, acordând îngrijire lebedelor care iernează pe fluviul Nistru, au organizat razii inopinate pentru combaterea braconajului piscicol și cinegetic în mai multe raioane ale țării, au depistat și documentat cazuri de tăieri ilegale de arbori, precum și alte încălcări ale legislației de mediu.

Totodată, au fost desfășurate acțiuni de control în fondul forestier, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și calculate prejudicii cauzate mediului, iar uneltele și materialele utilizate ilegal au fost ridicate conform prevederilor legale. În paralel, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a participat la evenimente de informare și consultare privind noile reglementări de mediu, inclusiv cele ce vizează reducerea impactului produselor din plastic de unică folosință și alinierea legislației naționale la acquis-ul Uniunii Europene.

Citește și: Accident grav în Anenii Noi! Un şofer a ajuns cu maşina în şanţ

Această retrospectivă reflectă doar o mică parte din activitatea desfășurată zilnic de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, eforturile fiind permanente și orientate spre prevenirea și combaterea încălcărilor, protejarea naturii și promovarea unui comportament responsabil față de mediu.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului este mereu la straja naturii și îndeamnă comunitatea să nu fie indiferentă. Implicarea fiecăruia contează – protejarea mediului începe cu tine.


Ar putea fi o imagine cu lebădăAr putea fi o imagine cu copacAr putea fi o imagine cu câine, arctic şi pârtie de schiAr putea fi o imagine cu jderAr putea fi o imagine cu depozit de cherestea şi textNu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Orășenii și oaspeții capitalei sunt invitați să participe la Zilele Chinei la Chișinău

Locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați astăzi la evenimentul cultural „Zilele Chinei la Chișinău”, organizat de Primăria Chișinău în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare...

Autoritățile asigură transport către Festivalul „Născut în Moldova”

În contextul desfășurării Festivalului „Născut în Moldova” pe Stadionul „Dinamo”, în serile zilelor de 13 și 14 iunie 2026, va fi organizată transportarea publicului...

Râul Răut – în fața unei crize de mediu

Râul Răut, cel mai mare afluent al Nistrului de pe teritoriul Republicii Moldova, se confruntă cu un proces continuu de degradare, cauzat de poluarea...

Atenție! Trafic intens la PTF Sculeni

În atenția călătorilor! La această oră, în PTF Sculeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, avertizează autoritățile de profil. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.