StiripesurseCultură și MediaDiverseReuters: Marile companii globale anunţă valuri de concedieri, pe fondul scăderii...

Reuters: Marile companii globale anunţă valuri de concedieri, pe fondul scăderii încrederii şi al presiunii investiţiilor în AI

Publicat:

Tot mai multe corporaţii internaţionale reduc masiv personalul, în contextul încetinirii economice şi al tranziţiei accelerate către automatizare bazată pe inteligenţă artificială, transmite Reuters.

Giganți precum Amazon, Nestlé şi UPS au anunţat mii de disponibilizări, în timp ce consumul scade, iar investitorii cer eficienţă mai mare în urma investiţiilor uriaşe în AI, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Potrivit unei analize Reuters, companiile americane au anunţat în octombrie peste 25.000 de concedieri, la care se adaugă cele 48.000 de posturi eliminate de UPS la începutul anului. În Europa, totalul depăşeşte 20.000 de locuri de muncă, dintre care 16.000 provin de la Nestlé, care derulează cea mai amplă restructurare din istoria sa.

Amazon a confirmat eliminarea a până la 14.000 de posturi din zona corporativă, iar surse apropiate companiei estimează că cifra ar putea urca la 30.000. Alte firme, precum Target, Procter & Gamble sau Carter’s, anunţă reduceri similare, în special în rândul angajaţilor de birou, segmente tot mai vulnerabile la automatizare.


Analiştii subliniază că aceste tăieri reflectă o tendinţă structurală: companiile încearcă să demonstreze rentabilitatea investiţiilor în AI, care s-au intensificat cu 14% în ultimele luni. Conform unui sondaj KPMG, 78% dintre directorii americani se află sub presiunea acţionarilor de a arăta că automatizarea reduce costurile şi creşte profiturile.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Economiştii avertizează însă că piaţa muncii traversează o fază de ”low-hiring, low-firing” – firmele angajează puţin, concediază selectiv şi evită înlocuirea posturilor vacante. Dacă ritmul concedierilor se va accelera, acesta ar putea submina încrederea consumatorilor şi stabilitatea economiei SUA, deja afectată de inflaţie ridicată şi tarife comerciale impuse de administraţia Trump.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Producerea și distribuirea de monedă falsă va fi pedepsită mai aspru

Lista infracțiunilor legate de producerea și distribuirea de monedă falsă va fi extinsă și specificată. Aceasta ar include nu numai fabricarea directă și introducerea...

Alexandru Tănase: Trebuie ținute liste cu toți cei care continuă să-i slujească interesele Rusiei în România și R. Moldova

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a lansat un mesaj dur la adresa politicienilor și persoanelor publice care participă la evenimente organizate în...

PNRR: România primește undă verde pentru cererea de plată nr. 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro

Cererea de plată nr.4 din PNRR a primit avizul favorabil al Comitetului Economic și Financiar al UE, anunță Ministerul Finanțelor. Plata efectivă urmează să...

Expoziția ‘Republica Moldova Prezintă’: Produse moldovenești, promovate la Vaslui

Produsele și serviciile din Republica Moldova vor fi promovate, timp de trei zile, în orașul Vaslui din România, în cadrul unui eveniment dedicat consolidării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.