StiripesurseCultură și MediaDiverseReuters: Un software coordonat de DOGE va accelera concedierile în administrația...

Reuters: Un software coordonat de DOGE va accelera concedierile în administrația SUA

Publicat:

Biroul federal de resurse umane din Statele Unite urmează să lanseze un nou software menit să accelereze concedierile în rândul angajaților guvernamentali, potrivit unor surse citate de Reuters.

Programul este o versiune modernizată a unui instrument vechi al Pentagonului, numit AutoRIF, și a fost dezvoltat sub coordonarea Department of Government Efficiency (DOGE), agenție creată de președintele Donald Trump și condusă de Elon Musk.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

AutoRIF – acronim pentru „Reduction in Force” – a fost redenumit „Workforce Reshaping Tool” și a fost adaptat într-un format web care permite procesarea automată a datelor angajaților, precum vechimea, performanța și statutul de veteran.

Potrivit celor implicați în proiect, instrumentul oferă agențiilor posibilitatea de a identifica rapid angajații eligibili pentru concediere, reducând considerabil volumul de muncă manuală din departamentele de resurse umane.


Lansarea vine într-un context în care mai multe agenții federale pregătesc reduceri masive de personal. Departamentul pentru Veterani ar urma să concedieze aproximativ 80.000 de angajați, iar Serviciul de Venituri Interne (IRS) intenționează să reducă personalul cu 40%, potrivit relatărilor din presă.

De la revenirea la Casa Albă a președintelui Trump, în ianuarie, aproximativ 260.000 de angajați federali au acceptat pachete de plecare voluntară, pensionare anticipată sau au fost concediați.

Procesul a fost marcat de erori, inclusiv cazuri în care angajați au fost concediați din greșeală și apoi reangajați.

DOGE susține că a economisit peste 160 de miliarde de dolari prin reduceri de personal și contracte, dar nu a oferit detalii concrete despre metodele tehnologice folosite.

Proiectul AutoRIF este singurul exemplu cunoscut de modernizare tehnologică pusă în aplicare.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

„Instrumentul va permite agențiilor să elimine un număr masiv de angajați federali, dacă funcționează”, a declarat Nick Bednar, profesor de drept la Universitatea din Minnesota. Acesta a adăugat că „ceea ce a început DOGE va continua și fără Elon Musk”, care urmează să se retragă din fruntea agenției pentru a se concentra pe Tesla și alte companii.

Cu toate acestea, specialiștii avertizează că automatizarea procesului ar putea amplifica eventualele erori. „Dacă automatizezi ipoteze greșite, scara erorii devine mult mai mare”, a spus Don Moynihan, profesor la Universitatea din Michigan.

Până în prezent, DOGE, OPM, Casa Albă, Pentagonul și Elon Musk nu au comentat pe marginea subiectului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al UE”

Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene. Citește și: MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.