StiripesurseȘtirile zileiREVOLTĂ într-un centru de detenție pentru migranții din Australia

REVOLTĂ într-un centru de detenție pentru migranții din Australia

Publicat:

O revoltă a izbucnit în centrul de detenţie de migranţi de pe Insula Crăciunului, în Oceanul Indian, au anunţat miercuri autorităţile şi ONG-uri, mass-media raportând că deţinuţi au incendiat clădiri ale centrului, informează AFP, potrivit agerpres.

Poliţia de frontieră australiană (ABF) a precizat că o operaţiune este în curs pentru “restabilirea ordinii după perturbări” în North West Point Immigration Detention Centre.

Citeşte şi: Danemarca INTERZICE accesul tuturor sud-africanilor

“Un mic grup de deţinuţi a provocat pagube în timpul nopţii şi continuă să nu se supună ordinelor”, a anunţat ABF într-un comunicat, precizând că deocamdată nu a fost înregistrat niciun rănit.


Coaliţia de acţiune pentru refugiaţi a precizat la rândul său, citând surse din interiorul centrului, că două clădiri au fost incendiate în timpul nopţii de marţi spre miercuri. “Anvergura pagubelor nu este cunoscută, însă dimensiunile flăcărilor şi cantitatea de fum dau impresia că incendiile sunt unele importante”, a adăugat ONG-ul.

George Newhouse, de la organizaţia National Justice Project, a afirmat că deţinuţii se aflau la capătul răbdării din cauza condiţiilor de viaţă, pentru că sunt ţinuţi închişi în camerele lor până la 22 de ore pe zi şi nu îşi pot suna familiile din cauza lipsei de semnal.

“Politica guvernului federal constă în a-i menţine pe deţinuţi în condiţii dificile şi inumane pentru a-i obliga să părăsească Australia”, a declarat Newhouse. Potrivit lui, “condiţiile dure şi solitare au impact asupra sănătăţii mentale a deţinuţilor”.

Poliţia afirmă că centrul găzduieşte “non-cetăţeni ilegali”, o formulă ce trimite la migranţi al căror drept de şedere a fost revocat din cauza unor condamnări diverse în Australia. Însă ea a refuzat să precizeze numărul de deţinuţi de pe Insula Crăciunului. Cu toate acestea, Consiliul pentru refugiaţi al Australiei afirma că în octombrie 2020 acolo se aflau 220 de deţinuţi.

Citeşte şi: Kim Jong Un recunoaşte greşelile din politica economică

Teritoriu australian situat la 1.500 de km de coastele imensei insule-continent şi la 350 de kilometri sud de Indonezia, insula a devenit celebră pentru că acolo erau trimişi migranţii arestaţi ce încercau să ajungă ilegal în Australia.

Guvernul australian a redeschis în august centrul de detenţie, pe care îl închisese în urmă cu doi ani, afirmând că centrele situate pe continent sunt pe cale să se umple în condiţiile în care migranţii ilegali nu pot expulzaţi din cauza coronavirusului. Clădirile centrului au fost utilizate ca centru de carantină pentru australienii care au fost evacuaţi din oraşul chinez Wuhan la începutul pandemiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.