StiripesurseȘtirile zileiRevoltă şi arestări în Maroc după o înregistrare video cu o...

Revoltă şi arestări în Maroc după o înregistrare video cu o femeie agresată sexual într-un autobuz la Casablanca

Publicat:

O înregistrare video cu o tânără femeie agresată sexual de o bandă de adolescenţi într-un autobuz la Casablanca a stârnit revoltă, a condus la arestări şi a redeschis o dezbatere amară despre violenţa împotriva femeilor în Maroc, ţară musulmană, relatează marţi Reuters. 

Înregistrarea, postată duminică pe reţele de socializare, arată patru băieţi care molestează sexual o femeie, râzând, rupându-i hainele şi insultând-o în arabă.

Femeia – despre care autorităţile afirmă că suferă de dislexie – este văzută în lacrimi, strigând după ajutor, în timp ce nimeni nu intervine – nici şoferul autobuzului, nici pasagerii.

Hărţuirea sexuală şi abuzul faţă de femei sunt frecvente în Maroc, unde un sondaj naţional a constatat că aproape două treimi dintre femei au experimentat abuz fizic, psihologic, sexual sau economic. La începutul lunii august, o înregistrare video arătând o mulţime de bărbaţi care urmăreau o tânără pe o stradă din Tanger a provocat rumoare în presă.

Luni, autorităţile marocane au anunţat că au arestat şase băieţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani pentru “presupusă implicare în agresiunea asupra femeii” şi i-au pus sub anchetă.


Deşi înregistrarea video a declanşat o condamnare pe scară largă pe reţelele de socializare şi în mass-media locale, unii utilizatori au acuzat-o pe femeie că “i-a provocat pe bărbaţi cu haine indecente”.

Un bărbat a scris pe Facebook: “Condamn actul, dar acoperă-te. Erai uşor de dezbrăcat”.

Organizaţia caritabilă marocană “Nu-mi atinge copilul” a făcut apel la martorii prezenţi la incident să iasă în faţă pentru “a deferi justiţiei această hoardă barbară care a atacat cu neruşinare o femeie tânără”.

Compania de transport public M’Dina Bus a condamnat incidentul şi colaborează cu autorităţile din regatul nord-african, care încearcă să atragă investitori şi turişti prezentându-se ca un loc sigur.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.