StiripesurseȘtirile zileiRezerva Federală a SUA vrea să reducă cerinţele privind capitalul băncilor...

Rezerva Federală a SUA vrea să reducă cerinţele privind capitalul băncilor străine

Publicat:

Unele dintre cele mai mari grupuri bancare din lume nu vor mai trebui să deţină pe piaţa americană la fel de mult capital, conform planurilor prezentate luni de Rezerva Federală a SUA (Fed) privind reglementarea băncilor străine în funcţie de mărimea şi complexitatea afacerilor lor din Statele Unite, transmit Financial Times şi Reuters, scrie Agerpres.

Propunerile Fed vizează relaxarea cerinţelor privind capitalul şi testele de stres în cazul subsidiarelor băncilor străine prezente pe piaţa din SUA. În schimb, sunt propuse reglementări mai stricte privind lichiditatea creditorilor care se bazează pe activităţile riscante.

Citește și : Administrația Trump a desemnat Gardienii Revoluţiei iraniene drept organizaţie teroristă

Randal Quarles, vicepreşedinte Fed responsabil cu supervizarea bancară, a afirmat: “Propunerile caută să sporească eficienţa companiilor fără a compromite rezilienţa solidă a sectorului financiar”.

Propunerile, care vor afecta mari grupuri bancare europene – UBS, Credit Suisse, Deutsche Bank şi HSBC – vin în cadrul unui plan mai amplu al Fed ce vizează o armonizare între reglementările bancare şi profilurile de risc ale companiilor.


Rezerva Federală a SUA va solicita subsidiarelor băncilor străine cerinţe mai stricte privind lichiditatea, dar va relaxa calendarul privind datele la care creditorii trebuie să-şi prezinte planurile ce detaliază cum pot fi dizolvaţi în caz de faliment. Până acum, aceste planuri trebuiau prezentate anual de bănci, iar acum la fiecare doi-trei ani, în funcţie de mărimea lor.

Citește și : Libia: Mii de persoane, evacuate din cauza confruntărilor militare din zona capitalei Tripoli

Propunerea ar putea reduce cu 0,5% cerinţele de capital agregate pentru băncile străine, în timp ce nivelul activelor lichide va creşte cu 0,5%, la 4%, estimează Fed.

Majoritatea creditorilor străini deţin suficiente active lichide pentru a îndeplini noile cerinţe, dar unele care au o activitate precisă, inclusiv grupurile elveţiene UBS şi Credit Suisse, s-ar putea confrunta cu o creştere generală a costurilor, susţin oficialii Fed.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.