StiripesurseEconomieRezervele BNM au trecut de 5,2 miliarde de euro

Rezervele BNM au trecut de 5,2 miliarde de euro

Publicat:

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au depășit pragul de 5,2 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM).

La 19 iunie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,203 miliarde de euro, în creștere cu 8,37 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 12 iunie, când acestea însumau 5,195 miliarde de euro. Comparativ cu 22 mai, rezervele au crescut cu 25,65 milioane de euro, potrivit bani.md.

Cea mai mare parte a rezervelor este reprezentată de investițiile în valori mobiliare, care au ajuns la 4,699 miliarde de euro, echivalentul a peste 90% din totalul activelor oficiale de rezervă.

Disponibilitățile și plasamentele la termen au însumat 483,9 milioane de euro, în scădere cu aproape 8,8 milioane de euro față de săptămâna precedentă. Aproape întreaga sumă este păstrată la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale (BRI) și Fondul Monetar Internațional (FMI).

Datele BNM arată și o creștere a activelor deținute sub formă de Drepturi Speciale de Tragere (DST), care au urcat la 11,4 milioane de euro, față de doar 1,44 milioane de euro cu o săptămână înainte.


Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

În același timp, valoarea rezervelor de aur s-a majorat la 8,85 milioane de euro, de la 8,45 milioane de euro la 12 iunie, însă rămâne sub nivelul de 9,27 milioane de euro consemnat la sfârșitul lunii mai.

Poziția de rezervă a Republicii Moldova la Fondul Monetar Internațional s-a menținut practic neschimbată, la aproximativ 5,9 milioane de euro, iar BNM nu raportează alte active valutare sau alte active de rezervă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Și bogații moldoveni sunt, de asemenea, săraci

Moldova se numără printre primele 15 țări din lume în care decalajul dintre bogați și săraci (așa-numitul indice Gini) este cel mai mic. Și...

Alexei Buzu: Reforma administrației publice locale nu înseamnă dispariția satelor

Reforma administrației publice locale nu înseamnă dispariția satelor, ci consolidarea administrațiilor locale pentru a oferi servicii publice mai bune și bugete mai puternice. Mesajul...

Serviciul Vamal a acumulat peste 791 de milioane de lei, în ultima săptămână

Serviciul Vamal a acumulat, în ultima săptămână, la bugetul de stat, peste 791,2 milioane de lei, informează MOLDPRES. Astfel, în perioada 22 - 28 iunie 2026, de către...

Cum se schimbă agricultura României pe fondul provocărilor climatice

Datele agroclimatice ale programului european Copernicus arată că fermele din România, alături de cele din sudul continentului, sunt printre cele mai expuse la riscuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.