StiripesurseExterneRiabkov anunţă o nouă reuniune ruso-americană în următoarele două săptămâni

Riabkov anunţă o nouă reuniune ruso-americană în următoarele două săptămâni

Publicat:

O nouă reuniune urmează să aibă loc între negociatori americani şi ruşi – în următoarele două săptămâni -, după prima rundă care a avut loc la Riad săptămâna aceasta, anunţă adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, Serghei Riabkov, citat de agenţia rusă de presă de stat RIA Novosti, relatează AFP.

Locul acestei viitoare întâlniri este pe cale să fie stabilit, anunţă Riabkov, informează stiripesurse.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

Serghei Riabkov anunţă că negociatorii au ajuns la un ”acord de principiu” să analizeze împreună punctele ”care irită” şi care împiedică relaţiile ruso-americane.

”În prezent avem în faţa noastră dou piste paralele, însă, într-o anumită măsură, conectate politic. Una priveşte afacerile ucrainene, cealaltă relaţiile bilaterale”, afirmă adjunctul şefului diplomaţiei ruse.


Donlad Trump anunţa marţi că ”probabil” se va întâlni cu Vladimir Putin în decurs de lună.

Însă Kremlinul s-a arătat mai prudent, apreciind că o astfel de întâlnire este posibilă ”sau nu”.

Citește și: Fructele moldovenești sunt tot mai apreciate pe piața UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.