StiripesurseȘtirile zileiRio de Janeiro va fi Capitala Mondială a Arhitecturii în 2020...

Rio de Janeiro va fi Capitala Mondială a Arhitecturii în 2020 (UNESCO)

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a anunţat vineri că oraşul brazilian Rio de Janeiro va fi Capitala Mondială a Arhitecturii în anul 2020, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Învingând contracandidaţii săi, Paris şi Melbourne, Rio de Janeiro este primul oraş din lume care a primit acest titlu, în virtutea unui program lansat de UNESCO în colaborare cu Uniunea Internaţională a Arhitecţilor (UIA) în noiembrie 2018.

Citește și : Doi jihadiști americani, capturați de miliții siriene susținute de SUA

Oraşul brazilian va găzdui Congresul Mondial al UIA, un eveniment care este organizat din trei în trei ani, în iulie 2020.

“Iniţiativa Capitala Mondială a Arhitecturii subliniază angajamentul comun al UNESCO şi UIA de a conserva patrimoniul arhitectural în contextul urban”, a declarat chilianul Ernesto Ottone Ramirez, asistent pentru Cultură al directorului general al UNESCO.


“Prin varietatea şi calitatea activităţilor sale, titlul de Capitală Mondială a Arhitecturii atribuit oraşului Rio de Janeiro va demonstra rolul crucial al arhitecturii şi culturii pentru o dezvoltare urbană sustenabilă”, a adăugat acelaşi oficial.

Potrivit UNESCO, titlul de Capitală Mondială a Arhitecturii doreşte să devină “un forum internaţional de dezbateri ce vizează provocări globale presante din punct de vedere al culturii, patrimoniului cultural, planificării urbane şi arhitecturii”.

Aproximativ 25.000 de persoane sunt aşteptate la Congresul Mondial al UIA pentru a discuta subiecte şi tematici variate, precum planificarea oraşelor, mobilitatea populaţiei, lucrările publice şi sustenabilitatea urbană. În plus, pe parcursul anului 2020 vor fi organizate o serie de evenimente care vor avea rolul de a promova cel de-al 11-lea obiectiv al Agendei pentru Dezvoltare Sustenabilă 2030 – acela de a face oraşele lumii să devină sigure, rezistente şi sustenabile.

Citește și : Caniculă extremă în Australia, temperatura medie națională a ajuns la 40 de grade

Unul dintre cele mai vechi oraşe din Brazilia, Rio de Janeiro deţine un amestec insolit de arhitectură modernă şi colonială, cu situri renumite pe plan mondial, precum statuia lui Iisus Mântuitorul, şi construcţii contemporane precum Museu do Amanha (Muzeul de Mâine). Oraşul brazilian este, de asemenea, gazda lucrărilor unor arhitecţi de renume, precum Oscar Niemeyer, care a creat şi designul arhitectural al capitalei acestei ţări sud-americane, oraşul Brasilia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.