Rishi Sunak câştigă şi al doilea tur al alegerilor pentru desemnarea preşedintelui Partidului Conservator britanic

Publicat:

Fostul ministru britanic de finanţe Rishi Sunak a câştigat joi şi al doilea tur al alegerilor interne pentru desemnarea preşedintelui Partidului Conservator britanic, care-l va înlocui pe premierul demisionar Boris Johnson, transmite Reuters, potrivit agerpres

Sunak a obţinut 101 voturi ale deputaţilor conservatori, urmat de Penny Mordaunt, secretar de stat în Ministerul Comerţului, cu 83 de voturi, şi de şefa diplomaţiei, Liz Truss. Mai rămân în competiţie şi Kemi Badenoch şi Tom Tugendhat, care au obţinut 49 şi, respectiv, 32 de voturi.


Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

Suella Braverman, care a obţinut 27 de voturi, a fost eliminată.

În urma voturilor succesive, care ar trebui să se încheie înainte de 22 iulie, la fiecare rundă va fi eliminat cel puţin câte un candidat – sunt de asemenea eliminaţi toţi cei care obţin sub 30 de voturi – până când rămân doi finalişti, iar câştigătorul va fi cunoscut pe 5 septembrie în urma unui vot la care vor participa toţi membrii partidului.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.